Aţi cumpărat vreodată un obiect nu atât pentru că aveaţi nevoie de el ci pentru ca să se “vadă” că îl aveţi, ca să fiţi mai “trendy”? Indiferent de răspuns, sigur aţi văzut mulţi oameni care poartă anumite accesorii sau îşi arată cam ostentativ anumite lucruri, precum un ceas foarte scump sau ultima achiziţie din domeniul GSM (cred nu e prea “cool” să ai Zapp).

Am observat că există nevoia de a afişa şi dovedi (prin posesie) apartenenţa la un anumit statut, preponderent la cel de om cu foarte mulţi bani. Nu mă număr printre cei cu idei similare socialismului utopic şi nici nu am ceva cu oamenii bogaţi. Totuşi, trebuie să nuanţez şi să spun că îi apreciez doar pe aceia care îşi merită într-un fel sau altul averea, fie că au muncit-o sau au câştigat-o prin performanţe şi excelenţă într-un domeniu, precum sport, afaceri, actorie, artă, muzică şi aşa mai departe. Aceşti oameni sunt deosebiţi adesea prin faptul că nu au fost dintotdeauna bogaţi şi îţi pot povesti de sărăcie sau de condiţii modeste de trai fără o atitudine de superioritate. Hagi a jucat fotbal pe maidan cu o minge de cârpă. Bill Gates a început într-un garaj. Yahoo! a fost conceput de nişte studenţi într-un laborator obişnuit de facultate. Fiecare a plecat de la un început banal, din situaţii în care ne putem regăsi, dar ceea ce majoritatea nu putem face, e să le ajungem performanţa. De asta ei sunt de admirat, şi nu averile lor.

Dar nu îi suport pe cei care s-au trezit cu mulţi bani fără ca să facă nimic pentru ei şi consideră că doar având avere, au un statut şi se pot comporta cu superioritate. Veritabilii avuţi sunt cei de mai sus, cei care au ajuns meritoriu la bunăstarea lor, care e cel puţin o recompensă firească pentru activitatea lor. Ei au un statut nu pentru numărul de zerouri ci pentru că au fost mai deştepţi sau mai buni decât restul lumii care au vrut să ajungă acolo dar nu au ştiut sau nu au putut. În schimb, cei de bani gata, sau trăgătorii de tunuri, cred că banii te pot face cineva şi dacă eşti un anonim. Haina îl face pe om şi pentru că omul îşi poate permite acea haină. Dar un hoţ într-o haină e doar o cioară vopsită.

Şi m-am plictisit să îi văd. De ce? Mai ales pentru că sunt mai ostentativi decât bogaţii veritabili, şi asta pentru că le lipseşte experienţa creerii banului şi cultura valorii în general. Nu îmi plac parveniţii şi cei care aşteaptă să le pice ceva. Aproape fără excepţie aceşti oameni trăiesc şi se poartă total iresponsabil. La ei totul, orice problemă, se rezolvă fie cu bani fie prin tata, mama sau alte rude mai influente. Şi nu îmi plac oamenii care fug de responsabilitate. Sunt laşi şi mici în maşini mari şi frumoase, se plac doar pe ei deşi se raportează mereu la ceilalţi. Îşi cumpără lucruri care să îi încadreze într-o castă, se afişează cu ele cu zgomot şi vanitate. Sunt egoişti pentru că sunt prea generoşi cu ei înşişi şi prea preocupaţi de a avea şi de a obţine ca să mai aibe timp pentru a da.

Cu bani nu poţi cumpara dragoste, dar poţi avea femei la indigo, pictoriale ambulante şi artificiale, dragoste mimată, relaţii pentru tabloide şi plăcerea de a fi folosit dar satisfăcut în acelaşi timp 🙂
Sunt frumoşi banii atât timp cât nu devin un mijloc de a-ţi manifesta frustrările din copilărie şi complexele, care din păcate nu se pot depăşi cu averi. Sunt frumoşi banii cât timp poţi fi iubit şi avea prieteni pentru ce eşti şi nu pentru că îi ai sau nu.