E cineva care nu e scârbit de politică? Nu? Bun, deci hai să scriu ceva despre politică, pentru că tot sunt alegeri azi și nu se duce nimeni să voteze pentru europarlamentari 🙂

Acum câteva zile am surprins o discuție așteptând la dentist, ce mi-a amintit de unul din fixurile românilor legate de politicieni. Unul din aceste fixuri este că președintele trebuie să fie un om foarte serios și sobru care fiind atât de serios și sobru nu se știe ce mai trebuie să facă. Un domn zicea că nici un candidat de la noi nu e bun, și nici Năstase, numai că el ar fi cel mai potrivit totuși, pentru că e serios, sobru și prezentabil. Ar trebui să numim acest arhetip “prezedinte” de la prezentabil – sau “serioședinte”.

Părerea mea e că aparențele unui politician sunt importante doar pentru postere, în schimb contează ce zice și ce face din ceea ce zice. De exemplu, Roosevelt (FDR) era paralizat și asta a contat foarte puțin pentru americani, dar a fost unul dintre cei mai buni președinți, gestionând cu succes recesiunea și al doilea război mondial. Sincer, eu prefer modelul de președinte american, (bine, nu Bush Jr.), mai dinamic și mai puțin conformist, în limitele diplomației, bineînțeles. În nici un caz, o țară ca România nu are nevoie de un costum ambulant, ca într-o republică parlamentară.

Un alt fix al românilor se vede la sondajele de tipul “în ce instituție aveți încredere”, românii votând pentru biserică și armată, ca și cum cele două ar avea vreun rol în politică sau economie. Defapt armata sau biserica nu rezolva nimic, în sensul în care o face, să zicem justiția, sau presa, dar lumea are încredere…