La început de mileniu trei, copiii sunt ca și dependenți de calculator și tot ce fac ei se învârte în jurul calculatorului datorită comunicării facile prin internet. Din nefericire, calculatorul este țapul ispășitor al părinților de pretutindeni, pentru că el nu are gură și nu poate spune că defapt vinovați sunt părinții. Calculatorul e doar un obiect. Nu e devină toporul pentru că s-au tăiat copacii. Copiii nu ucid din cauza calculatorului, iar psihologii înțeleg foarte bine motivele.

E adevărat că azi copiii sunt expuși unor lucruri de care generația părinților lor nu a avut habar decât la o vârstă mult mai târzie. Dar acest mic inconvenient al lucrurilor care le lipseau părinților în copilărie — televizor, calculator, internet, telefoane, gadgeturi, etc — este destul de serios și grăbește momentul în care părinții trebuie să explice anumite lucruri copiiilor, chiar și foarte mici. Chestie care mă duce la ce vroiam să spun la început: și anume că părinții de azi sunt foarte ocupați cu ale lor și își văd copiii convenabil ocupați cu treburile lor “de copii”. Unde mai citește un părinte azi o carte unui copil, sau construiește ceva cu el? Îi dă un audiobook sau îi ia un joc pe computer, e simplu, e convenabil și arată că e un părinte modern și cool.

Astăzi se poartă recompensele. Părinții au devenit un fel de (mă) “asculți și câștigi” protevist și orice demers firesc și de nenegociat altă dată, precum învățatul, bunele maniere, curățenia, respectul, cititul lecturilor obligatorii, cuvântul dat, etc, este motivat prin bani și cadouri, adesea lucruri superficiale care grăbesc îndobitocirea odraslei. Copilul deprinde repede acest troc și ajunge să pluseze la rândul său, ca la poker, iar în scurt timp ajunge să facă totul numai pentru recompense, fără a înțelege de ce îi cer părinții și profesorii toate acele lucruri. Tot de asta, profesorii sunt niște idioți pentru că ei nu oferă nimic material, numai note și teme.

Pedeapsa cea mai de seamă nu este, ca altă dată, izolarea în casă, ci confiscarea calculatorului sau restricționarea accesului la internet. Un șantaj simplist, care nu aduce totuși nici un pic de dor de carte în copil și nici nu trezește responsabilitatea din el.

Într-o familie de azi, cel mai important membru al familiei este televizorul, pentru că nimeni nu vorbește și este ascultat la fel de mult într-o casă ca televizorul. Părinții sunt ocupați cu televizorul, copiii cu calculatorul și aparent toată lumea e mulțumită, hipnotizată de un ecran. Dar părinții de azi nu vorbesc aceeași limbaj cu copiii lor, ei nu înțeleg lumea asta nouă online, ce fac copiii pe net și de ce. Nu înțeleg fie pentru că au rămas în urmă fie că nu au timp, pentru că sunt atâtea prostii lucruri la televizor.

Copiii se refugiază în lumea fascinantă a calculatorului pentru simplul fapt că părinții nu le oferă prea multă atenție. Nu au răbdare și nu se impresionează când copilul lor face nu știu ce chestie de care e bucuros. A oferi totul nu înseamnă numai lucruri materiale. Copiii au nevoie de atenție și pentru că nu o primesc, o caută și o găsesc pe net, unde poți fi ce vrei și cine vrei, poți avea 3000 de prieteni și câștiga topuri de popularitate fără să ieși din casă.

După părerea mea, ca alternativă, sportul e cea mai bună metodă de a forma personalitatea unui copil, în special de a deveni responsabil. De ce, pentru că orice sport se joacă pe reguli acceptate de toți și este bazat pe fair play. Cel mai bun câștigă și prin competiție și muncă reușești să câștigi admirația celorlalți, dar și premii, premii adevărate, nu bling bling. În sport înveți să joci în echipă, înveți să accepți critica celorlalți dar și să te bucuri de laude. Din păcate calculatorul și televizorul ne îndepărtează de mișcare și sport, dar ele sunt bune la toate inclusiv la a suporta vina propriilor noastre eșecuri.