Un pic de Chopin pentru dumneavoastra :)

In ultima vreme nu mai apuc sa fac aproape nimic din ce ma relaxeaza, parca sunt un soricel alb intr-o morisca scapata de sub control. Asa ca am amanat niste posturi.
Cu cateva zile in urma am fost la un coleg care ne-a invitat la un recital de pian la el acasa, pianul fiind un hobby de al sau, si sincer am fost foarte impresionat. Recunosc ca m-a atras si repertoriul – Chopin, Bach si Mozart.

In primul rand, este foarte diferit sa stai aproape de pian si sa simti practic fiecare vibratie si tonalitate care vine de langa tine. Fiind doar cu cativa prieteni intr-o camera toata experienta devine mai personala decat poate fi la un spectacol unde esti inghesuit cu cateva sute de necunoscuti.

Recomandarea de azi (link youtube): Chopin Waltz No.19 in A minor

Viata fara muzica ar fi o greseala. Am auzit undeva vorba asta si este ceea ce simt si eu. Dar muzica nu inseamna numai sunete si armonii, pentru ca daca ar fi doar atat, am avea computere cantand perfect si matematic dupa partitura. Muzica este un triunghi intre artist, instrument si ascultator, cu alte cuvinte o experienta, pentru ca artistul personalizeaza muzica dupa cum simte si cel care asculta trebuie sa devina la randul sau un instrument, dar de ascultat si simtit, un fel de antena pentru artist.

Mi-a placut cum muzica se construia in fata ochilor mei, cum fiecare atingere de clapa devenea o picatura de frumos ce umplea un pahar al incantarii. Desi era tarziu si eram obosit ca un catar batran, notele lui Chopin ma revigorau si ma gandeam cat de simplu e uneori sa te bucuri de viata. Sau poate nu e asa de simplu, de vreme ce a trebuit sa se nasca un geniu cu cateva secole in urma si apoi altcineva sa munceasca ani de zile ca din “ding dong” sa faca muzica si astfel sa-l savurez eu pe Chopin.

Multumesc Christi!

Tic-toc beta 2.0

De ceva vreme blogul a trecut pe un plan secundar, timp in care am fost ocupat cu o multime de treburi. De exemplu in week-end am avut un avant muncitoresc de a face ordine si curatenie in casa, dar mai bine va povestesc de pendula. Pentru ca timpul meu liber si dispozitia mea pentru lucruri fine si de migala sunt o combinatie tot mai rara, proiectul meu dureaza o vesnicie, si de asta multi prieteni ma intreaba cum stau cu pendula.

Pe margine este gravat: Ars longa, vita brevis,  occasio praeceps, experimentum periculosum, iudicium difficile.

Pe margine este gravat: Ars longa, vita brevis, occasio praeceps, experimentum periculosum, iudicium difficile.

Pe scurt, am avansat in salturi, cu mai multe perioade de pauza, dar partea buna e ca hobby-ul asta imi place tot mai mult si sunt hotarat sa imi cumpar niste scule adevarate ca sa imi fac viata mai usoara. Pentru versiunea 2, planul era sa renunt complet la plastic (plexiglass) si sa folosesc lemn sau placaj de calitate superioara (nu din plop care se rupe usor). Piesele din lemn arata senzational si se poate lucra cu ele mult mai usor decat cu cele din plastic, care sunt aproape imposibil de corectat sau modificat. (Pentru cei care nu sunt la curent cu proiectul meu, la final am pus un istoric cu linkuri)

Rotile dintate sunt taiate cu laser, dar restul este facut si asamblat manual aproape pe genunchi, de vreme ce la bloc nu prea ai spatiu potrivit pentru asa ceva. Dar cred ca pana la urma si aceste mici impedimente fac provocarea mai interesanta si satisfactia finala mai mare.

Inca nu sunt gata, dar nu mai am mult pana asamblez tot si o pun in functiune. Intre timp am modificat mai multe piese si am gasit solutii noi, uneori din mers, pentru ca asa e cel mai placut cand e vorba de un hobby. Am planuri destul de ambitioase pentru designul cadranului, dar mai intai mecanismul trebuie sa mearga mai bine decat cel din varianta 1.1.

Poze:

O parte din masa de lucru

O parte din masa de lucru

Una din rotitele cu pinion

Una din rotitele cu pinion

Pendula pe jumatate asamblata, vertical

Pendula pe jumatate asamblata, vertical

Varianta 2.0 la care lucrez este al doilea prototip si sper ca dupa ce il definitivez pe asta voi putea face unul fara probleme. 🙂

Pe aceeasi tema:
* Tic-toc beta 1.1
* Prima rotita

Suntem cuminti dar ne plac rebelii (I)

Desi majoritatea oamenilor isi duc viata respectand toate regulile pe care societatea si mediul in care traiesc le impune, inclusiv reguli si conventii pe care nu le inteleg, oamenii sunt fascinati de rebeli, nonconformisti si excentrici. Nonconformismul este asociat si cu nebunia, mai ales pentru ca nebunii spun tot felul de lucruri, inclusiv ce nu ar trebui, dar nebunia este si ea un fel de “scapare” in extremis din rigorile “impuse” de societate.

Jester by George Doutsiopoulos

Jester by George Doutsiopoulos

De asta, nebun este cel care spune adevarul, cel care rade si ironizeaza fara a tine partea, care traieste pe muchia de cutit intre a fi adulat sau a-si pierde capul pentru modul sau de viata. N-am descris un nebun ci un bufon, stramosul medieval, inteligent si fascinant al clownului tembel de astazi care nu incearca sa ne arate asa cum suntem, ci sa ne bucure ca noi nu suntem atat de prosti ca el, o caricatura ambulanta cu peruca in loc de minte. Teribile standarde mai avem…

Lasand clownul sa-si vada de dificila sa misie, mergem cu mai bine de 23 de secole in urma, in Grecia antica, perioada in care primii filozofi ai lumii analizau pentru prima data (si totodata defineau), cel putin pe spatiul European, virtutile, valorile, etica, logica si asa mai departe. Este o perioada fascinanta pentru simplul fapt ca influenta inteleptilor vremii va marca civilizatia in asa masura incat cultura occidentala, dominanta astazi, se bazeaza in mare parte pe valorile acestor filozofi antici.
(Continuarea pe data viitoare)

Rom n-are nevoie de publicitate proasta

Pe vremuri, adica pe cand era Dacia lu’ bunicu o masina de vis, era o ciocolata renumita pe nume Rom. O stiti, nu prea s-a schimbat, doar ca de curand, oamenii care gestioneaza brand-ul, au schimbat ambalajul tricolor, consacrat de nu stiu cate zeci de ani, cu steagul american. Initial am crezut ca a fost o gluma, dar sincer, nu stiu ce fel de gluma a fost asta, de vreme ce am vazut in magazin un raft plin de cutii cu ciocolati Rom in ambalajul “american”. Se pare ca schimbarea ambalajului a produs efectul dorit, si anume o multime de publicitate gratuita pentru Rom, cum ar fi si acest post, de vreme ce nu m-am abtinut sa scriu.

Daca au gandit gluma asta de la inceput, atunci sunt prosti, pentru ca e o idee foarte slaba si neinspirata. Daca s-au prins ca reactia publicului e una negativa si ca oamenilor nu le place sa le bagi pe gat stars and stripes ca argumentul calitatii (de cand produc americanii calitate, apropo), atunci cuiva din echipa Rom ii merg rotitele.

baton Rom american

baton Rom american

Ieri parca, am vazut la tv spotul cu americanul ala care zice ca a fost o gluma – whatever – tot e o prostie. Sincer, ciocolata Rom nu e nu stiu ce mare scofala, nu e mai buna decat Mars sau Bounty, dar e o chestie sa zicem de traditie, langa nume ca Eugenia, Kandia, Kandel, Magura. Desigur multe din brandurile astea de pe vremuri nu mai exista (Kandia a fost la Timisoara si a disparut cu fabrica dupa ce au mutat tot la Bucuresti) sau produsele asociate cu brandul sunt cu totul altceva (Kandia sau Magura).

Faptul ca ai un brand ca Rom e un avantaj enorm de piata, aproape ca nu trebe sa iti faci reclama, in orice caz nu trebuie sa iti arati chilotii cu dungi si stelute in felul asta. Eu nu am inteles niciodata de unde fascinatia romanilor pentru modul de viata american si dupa americanisme, mai ales dupa cele de prost gust. Multi vorbitori de “engleza” de la noi incearca pronuntii americanesti, desi mie nu mi se pare deloc interesant sa vorbesti ca un texan sau ca un fermier din Tenessee.

Ambalaj sau ciocolata?

Poate era interesant de dezvoltat cat de mult conteaza ambalajul la un produs, pentru ca in cazul Rom cu steag american, ciocolata e tot aceeasi. Oare noi ce consumam, un ambalaj sau o ciocolata? Ambalajul ajunge la cos uneori mai repede decat savuram noi ciocolata. Si atunci, ce mai conteaza ce culori are sau ce steag e pe el? Nu ca e interesant cat din viata noastra este imagine si cat e continut? (cam putin) Oamenii nu pot separa imaginea de continut, pentru ca in timp se formeaza anumite reflexe de magazin, ciocolata Kinder are ambalajul alb cu portocaliu, Milka e violet, s.a.m.d., la fel ca automatismele prin care identificam rosiile dupa culoare sau ne uitam de doua ori la “vinetele albe” sau “rosiile portocalii”. Desigur, un fruct sau o leguma nu e un brand, brandul are si o anumita semnificatie pentru cumparator, este asociat cu ceva, cu o stare, o alta imagine, o amintire, sau cu un mod de viata (aha, dungi si stelute).

baton Rom 1964

baton Rom 1964

Mai demult erau niste spoturi publicitare senzationale la Rom, cu Ceausescu. Ma rog, problema e ca majoritatea copiilor nu inteleg ce are Ceausescu cu ciocolata, si nici nu stiu cine a fost. Totusi, foarte putine reclame se adreseaza copiilor, pentru ca nu ei cumpara, ci parintii. Si adesea reclamele sunt gandite pentru copilul sau naivul din parinte. Din pacate Rom n-a mai mers pe ideea asta de traditie, brand vechi si asa mai departe, desi traditia si vechimea unui brand il intaresc pe piata indiferent cine e concurenta. Dar vorba aia, “D-zeu iti da, dar nu-ti pune si in traista”.

Piramida lui Maslow, de ce lipsește o jumătate?

Desi se pot aduce diverse critici piramidei lui Maslow, ce atrage la ea este simplitatea. De fapt orice sinteza va avea niste neajunsuri datorită simplificarii. Cu vreo 7 decenii în urmă psihologul Abraham Maslow prezenta într-o lucrare ce va deveni celebră, piramida nevoilor omului, sau cum o știm astăzi, pidamida lui Maslow. (n-am să insist prea mult pentru că subiectul e foarte cunoscut)

Piramida lui Maslow

Piramida lui Maslow

În primul rând aș zice că în România, piramida lui Maslow (dreapta) nu are jumătatea superioară. Din păcate, pentru unii dacă trece de piciorul broaștei, și asta e adevărat. De ce la noi nu sunt importante moralitatea, creativitatea, lipsa prejudecăților, respectul în general, sau competența?

Eu aș da vina pe trecutul nostru comunist, perioadă care nu s-a orientat spre indivizi ci spre mase și clase sociale. Desigur, piramida concepută de un american este destul de nepotrivită pentru a descrie o societate comunistă, dar astăzi ar trebui să ne identificăm destul de mult cu această ierarhie.

România este totuși un copăcel albastru cu steluțe aurii, dar cu rădăcini roșii, așa că nu trebuie să ne mirăm când mai iese câte un lăstar roșu, comunist, și ne trădează. Mă refer la faptul că aici identitatea individului este mai puțin importantă și primează apartenența la grup și acceptarea în grup (și din partea grupului), o chestie mai degraba comunistă decât occidentală (mă rog, după mine și corporatismul e o formă de comunism, dar asta e un subiect pentru un alt post).

În cultura occidentală este minunat să fi diferit și chiar excentric, în schimb la noi ideea de a fi diferit (vezi vârful piramidei) înseamnă a fi o anomalie de circ, mulțumită curentului tabloid din presa noastră care insistă numai pe grotesc.

Bineînțeles că într-o astfel de societate primează conformismul în tandem cu autoritatea. Societățile tip patul lui Procust au mereu un organism corector foarte activ, de regulă atât de activ încât execută și nu discută, de unde și minerescul “noi muncim, noi nu gândim”. Dacă pe timpul comunismului acest organism era Partidul, după revoluție rolul a fost preluat chiar de societate, prin reflecția sa, și anume modelele pe care le promovează și genul de televiziune pe care îl consumă.

În România vedem tot mai mult cum se propagă conformismul, mulajul pe trend, tinzând uneori către tribalism (noi vs ei, deci huo): avem conformism religios, conformism superstițios, conformism consumerist, social, tradiționalist, mediatic, etc. Ideea e că trebuie să aparții la ceva, în loc să fi ceva, cineva, TU, nu altul, o copie.