Recent, cercetatorii de la institutul Craig Venter au reusit să creeze prima celulă artificială, care conţine în propriul ADN numele a peste 40 de cercetători cât şi propria adresă web. Este o imensă realizare, pentru că această celulă se comportă ca orice altă celulă, dar ştirea a fost prezentată prea puţin în presă şi mass media (cel puţin la noi), probabil şi pentru că subiectul e unul sensibil, fiind legat de creaţie. Prezentarea evenimentului se poate vedea aici, pe ted.com.

Fireşte că datorită prejudecăţilor religioase (ilogice) multă lume condamnă astfel de cercetări sau încearcă a le minimaliza importanţa. Indiferent de ce crede fiecare, celulele sintetice vor putea fi create cu scopuri precise, cum ar fi vindecarea unei anumite boli, accelerarea descompunerii unor reziduri petro-chimice pentru un mediu mai curat, regenerarea anumitor ţesuturi umane şi multe alte aplicaţii pe care azi nu le putem imagina. Cum zicea James Randi, eu nu vreau să ma întorc în peşteră, ci vreau să merg înainte şi cu puţin noroc să ajung ca să beneficiez de toate aceste mari descoperiri pe care le face genetica, ştiinţa secolului — dacă informatica a fost ştiinţa secolului 20, genetica este ştiinţa care va marca, probabil la fel de mult, secolul 21, cu consecinţe greu de imaginat astăzi. Eu cred că aşa cum descoperirea tranzistorului prin anii 1930 a dus la dezvoltarea computerelor, apariţia internetului şi a mass-media, această celulă sintetică este tranzistorul geneticii, iar in viitor poate vom vedea fiinţe sintentice multicelulare, organisme concepute pentru viaţa în imponderabilitate, noi soiuri de plante şi multe altele, de care o planetă deja sufocată de peste 6 miliarde de oameni are nevoie.

Piatra legată de picior

Există un mic mare război între oamenii progresişti şi creaţioniştii-religioşii contestatari a oricărei descoperiri sau teorie ştiinţifică ce contrazice fantasy-ul popoarelor din epoca bronzului. Din fericire, ştiinţa vine tot mai des să arate cât de ridicol şi inutil este acest conflict de idei, între dovezi şi poveşti. Numai că lumea se învârte la fel şi nestingherită în jurul Soarelui, indiferent cât timp pierdem certându-ne, problema e că acest timp e preţios şi nu se poate recupera.

Noi în România ne-am întors la nişte mentalităţi medievale şi avem o şcoală care a degenerat pe măsură. Orice dezbatere pe tema asta e de prisos pentru că rezultatele se văd la ştirile de la ora 5 sau pe hi5, unde tinerii noştri “strălucesc” la propriu. Ca o comparaţie, România ridică o catedrală gigant a “mântuirii neamului” şi un milion de credincioşi se îngrămădesc la oasele sf. Paraschieva, în timp ce ţările civilizate alocă bani foarte mulţi pentru lucruri care chiar îi ajută pe cei vi, nu pe cei morţi. Sigur că şi în America există habotnici, dar acolo se mai întâmplă şi altceva — mai trimit nişte oameni în spaţiu din când în când, etc — în schimb, la noi este numai regres, sau cu alte cuvinte, “reîntoarcerea la originile noastre strămoşeşti”. Tot respectul pentru strămoşi, dar de ce trebuie să te întorci la trecut, când până şi cei mai îndepărtaţi strămoşi au căutat să meargă înainte? Revin la vorba lui Randi: nu vreau să mă întorc în peşteră! Tradiţiile sunt bune atât timp cât sunt utile, iar când sunt depăşite şi stupide, locul lor e în cărţi, nu la jurnalul de seară. Acelaşi lucru se poate spune şi despre credinţe. Din punctul meu de vedere, n-am nimic cu credinţele nimănui, doar cu cei care prin credinţa lor încearcă să-i ţină pe alţii pe loc, să nu-i lase să progreseze şi să afle mai mult. Cred că orice societate se confruntă cu problema asta, doar că pentru unele popoare, cum e al nostru, nevoia de progres e mai acută ca oricând.