Gata februarie, vreau sa vină primăvara

Timpul a trecut și nu prea am mai actualizat blogul pentru că sincer, la cât de entuziasmantă e perioada asta prin care trecem, nu prea mai am chef de nimic. Totuși, dincolo de nori (era o melodie), este mereu soare și până la urmă norii ăștia se vor plictisi de mine, nu numai eu de ei, și vor pleca.

Nu știu cum să vă zic, cu ce să încep, dar eu m-am săturat de ce se întâmplă la noi ca de mere acre. Pentru unii e criză, iar pentru alții din alte sectoare e bine (nu zic care, că știți voi).

Ce bine de cei fără televizor, pentru că nu află anumite chestii care altfel i-ar enerva (mă gândesc că nu chiar toată lumea a devenit imună la nesimțire). Eu din când în când văd ce se mai discută la tv și într-o seară era vorba de bonusuri “nesimțite” (cuvântul ăsta e la modă). Cică există la bugetari undeva, spor de recuperare din concediu, spor de zâmbet, spor de ținută (ok, ăla e normal) plus spor de păstrare ținută decentă, spor de xerox și alte mizerii din astea. Jurnaliștii și analiștii lu’ pește din studio întorceau pe toate părțile problema, bucuroși că au mai găsit un căcat de pus pe masă și de analizat. Primarul cutare, la telefon, spunea că are dreptul să dea sporurile respective, citând prevederile unei legi imbecile promulgate de parlamentul nostru drag și cuminte.

Eu zic că jurnaliștii noștri sunt niște boi leneși pentru că mereu găsesc câte o situație din asta stupidă la care să se uite ca la poarta nouă cu invitații lor, spre stupefacția telespectatorilor. Ce vreau să zic, e că legea aia nesimțită nu a apărut în secret, ea s-a discutat în parlament, unde jurnaliștii ăștia se bagă în seamă toată ziua, dar se pare că ei n-au auzit nimic. Știți, ca la școală, ei au lipsit la legea aia. Pentru cei care nu-s pe fază, legile se publică în monitorul oficial… pe care probabil nu-l citește nimeni din redacția aia, de fapt nu ne surprinde nici asta. Până și eu am la firmă un soft cu toate legile, trebuie doar să-ți pese. Așa că e clasic să discuți după ce faptul e consumat, după ce bonusurile sunt date prin lege (deci sunt obligatorii) și banii noștri sunt tocați de malaxorul nesimțirii absolute a clasei politice, o adunătură de pungași care lucrează pentru bunăstarea birocrației și exploatarea fraierilor cu pensii mici sau salarii mizerabile.

La noi primăvara trebuie să aducă mai mult decât un pic de soare și căldură. Trebuie să aducă speranță și un pic de zâmbet pentru că m-am săturat de toată încrâncenarea asta. Unii se luptă să trăiască, alții se luptă pentru bonusuri. E bine că unii se mai luptă pentru ceva, ce e trist e că mulți nu mai luptă pentru nimic și s-au blazat sau sunt scufundați într-o depresie apăsătoare. N-am mai văzut așa mutre triste pe stradă decând a ratat Răducioiu penaltiul calificator în sferturile de la mondialul din 1994. Așa că hai primăvară hai,

te aștept cu drag, al tău
Sirg.

Încă un pic de iarnă

tm-iarna-ian-10-1Iarna este un anotimp greu pentru fotografi, odată pentru că totul e alb și paleta de culori se restrânge, dar și pentru că frigul îți îngheață mâinile pe aparat. Totuși, iarna compensează prin multitudinea de forme și ipostaze ale zăpezii: țurțuri, nămeți, brumă, flori “în geam” și alte surprize.
După primul post de iarnă din iarna 2009-2010, revin cu câteva poze în plus, “invitat” de Crenguța Tomatei cu Scufiță :) Din păcate, acum când scriu, ploaia își eliberează picăturile captive din armura gheții și totul se topește. Dar pentru asta avem pozele, nu?

tm-iarna-ian-10-2 tm-iarna-ian-10-3

:arrow: P.S. Acum 3 ani era încă toamnă.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iar

copac nins tm sirg 09Începuse să ningă timid, câte un fulg, câte doi, apoi patru zeci și doi, până ce am pierdut șirul. Dansul fulgilor de nea este fascinant pentru cine are răbdare să-l urmărească măcar un pic. E haotic și totuși are ceva din ordinea unui caleidoscop. Parcă e mai puțin zgomot când începe să ningă și treptat, se face tot mai liniște. Ninsoarea aduce pacea în toate cumva. Oamenii sunt încurcați sau fascinați copilărește de fulgii de zăpadă, păsările sunt și ele derutate, iar natura se ascunde sub mantia cernută a iernii. Crizantemele își pleacă încet coroana sub căciula albă și se retrag discret de pe paleta culorii. Copacii dezveliți se acoperă și ei cu o glazură aparent delicioasă care din când în când se prelinge în țurțuri ca niște bărbi țepoase de sticlă.

iarna noapteaN-a mai nins demult așa. S-a făcut seară târziu și dansul jucăuș al fulgilor s-a transformat într-un iureș nebun de zăpadă care cade necontenit din vazduh, de parcă s-a stricat mașina de cernut a cerului. Orașul a pierdut bătaia cu zăpadă și acum suportă umilit asediul fulgilor neastâmpărați și obraznici care au acoperit orice muchie cu o copertă albă și groasă de zăpadă. Vântul îi aruncă de pe un pom pe altul și ici colo zăpada se agață de câte un vârtej rebel care-și poartă pasagerii clandestini înapoi spre cer. Covorul zăpezii e cât vezi cu ochii, un uriaș cearceaf ici colo șifonat de urmele trecătorilor și ale mașinilor transformate în prăjituri de frișcă pe roți. Urmele pașilor mei sunt înghițite de zăpadă și acoperite repede de vântul rece și dezlănțuit. Zăpada scârțâie plăcut sub greutatea piciorului, dar parcă vrea să mă țină pe loc, să mă transforme într-o statuie cu țurțuri. Deși e tot mai obositor, îmi place senzația. Alerg un pic ca să mă încălzesc. Nu e nimeni pe stradă, doar eu și vântul, un copil supărăcios care acum se răzbună pe natura și așa amorțită de iarnă.

statui inghetate la sala olimpiaCătre casă trec pe lângă niște statui. Ninsoarea s-a transformat într-un abil croitor, îmbrăcându-le în cele mai ciudate haine. Dintre toate, o statuie stă parcă așteaptă să-și ia zborul, transformată într-un înger biruitor de gheață. statuie inghetata la sala olimpiaAșteaptă totuși să-i fac o poză și fug repede printre fulgii războinici. Nu mai văd pe nimeni pe stradă, sunt doar eu și câteva taxiuri care se îngrămădesc încet la semafor, ca niște pinguini pe banchiză. Continuă să ningă. În lumina felinarelor văd fulgii de zăpadă precum milioane de licurici zburând haotic în voia vântului. E noaptea lor căci mâine cine știe, poate se vor topi la loc.