Un român imortalizat în WoW

După ce realizatorul saitului warcraftpets.com primește onoarea unui NPC (nonplayable character) în WoW, prin Breanni, vânzătoarea de pets, iată și primul român care se poate mândri cu o copie virtuală:

serban oprescu marinar Serban Oprescu este unul din testerii pentru Burning Crusade și apare ca un marinar de level 30 la bordul corabiei “The Assurance”. M-am uitat după căpitanul Băsescu, dar a fost de negăsit!

Don Carlos, ți-am luat pălăria!

aged Don CarlosA venit și ziua mult așteptată când i-am luat pălăria lui Don Carlos (foto). Cum s-a instalat patch-ul 2.4.2, m-am dus direct in Tanaris la bătrânul bețiv, nou apărut în zonă, care, fiind aburit de tequila, mi-a zis că mi-ar fi dat pălăria dacă ar fi fost mai tânăr iar eu l-aș fi putut bate. Ehee, no problemo señor, Caverns of Time e la 5 minute călare, stai că mă duc și te caftesc acum 20 de ani când erai mai tinerel. Și dus am fost. Pe drum am mai dat de niște greuceni care îl căutau pe același Carlos, așa că, tânărul Carlos cel fără de frică a rămas cu capul gol după ce am plecat noi de acolo! Mă rog, paradoxurile temporale le las altora să le explice – de unde avea Carlos pălăria dacă eu i-am luat-o când era cu 20 de ani mai tânăr – dar a fost distractiv. Alter ego-ul meu gnom e responsabil pentru costumele haliscan de mariachi. Defapt toată chestia e o referință la Jalisco, patria muzicii mariachi și a mai binecunoscutei tequila 🙂Sephala dancing in mariachi outfit
În poză se poate vedea și un norocos warlock cu primul companion Tyrael pe care îl văd.

P.S. Maddy, aștept să-ți văd pălăria!

Aventuri cu piraţi în WoW

Inspirat de relatarile lui Maddy din WoW, iată-mă cu un post despre noul meu gnom şi aventurile lui de pirat din Booty Bay (Port Royal din Azeroth). Piesa de rezistenţă a oricărui pirat aspirant este tricornulFirst Mate Hat — care în wow este foarte foarte greu de găsit (piraţii de regulă pleacă pe lumea cealaltă cu tot cu pălărie) şi astfel una în stare bună costă enorm de mult la auction house. Sunt un gnom bogat, deci îmi permit un tricorn care costă de 30 de ori mai mult decât restul ţoalelor de pirat. Poza – după link. Papagalul e bonus din Deadmines şi nu ştie decât injurături goblineşti. Când îi e foame ţipă “Cookieeee” şi când nu-i convine ceva strigă VanCleeeeeef! VanCleeeeeef! Bea rom cu tubul de mithril. Sabia am câştigat-o la cărţi de la un corsar ameţit de snuff. Ce-i snuff? Ceva pentru sniff, adică se trage pe nas, dar trebuie să ai nas de pirat! Continue reading