Peste 6 milioane de jucători, super tare, multă reclamă, multă bătaie de cap. După ce am auzit în stânga şi în dreapta despre fenomenul “wow”, mi-am zis că nu strică să adaug la experienţa mea de gamer măcar 10 zile gratuite de aventură prin Azeroth.
Ah, Azeroth, tărâm greu încercat! Acum mai bine de 10 ani mă luptam cu orcii pe venerabilul meu patru op’şase şi chiuleam de la ore ca să termin campania condusă cu măestrie din prima misiune. Warcraft a fost mereu pentru mine unul din jocurile mele preferate care mi-a lăsat foarte multe amintiri plăcute, de la replica “yes, my lord” până la eroii jocului, Sir Lothar sau teribilul Medivth.
Dar Blizzard e o firmă cu blazon prea mare pentru ăştia mici care vrem un joculeţ precum Orcs and Humans cu care să mai petrecem o oră două, maxim la calculator în fiecare seară sau zi mohorâtă. Ei au creat un joc drăcesc, enervant şi captivant.
După ce am instalat un DVD întreg, am încercat cu naivitate să îmi creez şi un cont. Nu încercaţi asta dacă aveţi de gând să şi jucaţi în aceeaşi zi! Se pare că serverele zgribulii de la Blizzard sunt arhipline şi doar cu mult noroc o să prindeţi un “slot” pe serverul respectiv. Eu n-am reuşit decât pe la 3 noaptea să îmi creez contul. După asta, îmi fac curaj şi zic, hai să întru odată… dar NU.. pentru că frumoasa interfaţă ce îmi aminteşte de Dark Portal mă supune unei runde de petece ce trebuie descărcate de la Blizzard. Păi si devedeaua la ce bun a fost? Of, una bucată patch.. 450 mega. Mă culc şi îl las calculatorul să descarce actualizările în liniştea nopţii. Când mă trezesc, trebuie să plec la lucru, că deh, avem obligaţii, nu ca în WoW unde poţi face click pe “abandon quest” şi gata, ai scăpat de slujbe.
Mă întorc relativ grăbit după programul de lucru şi nerăbdător, intru în joc. Nu am noroc. Tocmai constat că a mai apărut o actualizare, de data asta una barosană, de la 1.2 la 2.0.1 .. iar asta înseamnă 650 de mega şi abandonul calculatorului în favoarea unui somn la televizor. După 4 ore, mă întorc plictisit de televizor şi de data asta chiar mi se deschide poarta către Azeroth. Revin, după 10 ani!
Când eram mic, habar nu aveam ce e acela un elf. Pentru mine genul “fantasy” însemna Povești nemuritoare, 1001 de nopți, Greuceanu și alte cărți de gen. Jocurile pe calculator m-au introdus în lumea fantasy, cu creaturile-i imaginate de Tolkien și mitologia occidentală. Cred că primul meu joc fantasy a fost Warcraft – Orcs & Humans (prin 1994), care m-a captivat total și mi-a deschis apetitul pentru cât mai multe creaturi fantastice și conflicte mistice.