Pe mine m-au fascinat de mic ceasurile mecanice cu mecanismele lor complicate şi precise, însoţite de ţăcănitul atât de caracteristic. Îmi amintesc că aveam mai multe ceasuri ruseşti “de noptieră” marca Slava, dar şi alte mărci. Părinţii mei aveau desemenea ceasuri de mână mecanice. În general, se purta Pobeda, o marcă rusească destul de bună, şi cei mai grozavi aveau un Doxa, celebra marcă elveţiană.

Când eram eu copil, ceasurile electronice erau o mare noutate în România, dar erau mari, din plastic şi grosolane, faţă de elegantele şi robustele ceasuri clasice. Noutatea pe vremea aceea erau ceasurile electronice cu melodii, şi adesea la şcoală ne chinuiam ceasurile “împrumutate” de la părinţi punând toate melodiile pînă când se termina bateria.

Dar, revenind la ceasurile mecanice, constat cu părere de rău că vremea lor a trecut. Continue reading →