Tag Archives: dogma

Lupta cu ignoranta: Oamenii contemporani cu dinozaurii

Posted on by

Un comentator ne iluminează aici în privința originii omului, arătându-ne că Jurasic Park e mai mult decât un simplu film:

Eu sustin faptul ca omul a fost contemporan cu dinozaurii.De fapt ei nu erau carnivori,la fel ca si celelate animale carnivore de azi,pana nu pacatuise Eva,pt k moarte nu exista.Desigur, dinozaurii au murit in potop.
[..]
Cu Paradoxul tau dai dovada k tu nu intelegi ce inseamana infinitate.Iar dak d-zeu ar face o piatra atat de mare si grea incat nici el sa nu o poataridica,ar chema vreun inger sa-l ajute ,numai k tie nu-ti fuge mintea.

De ce scriu acest post?

Am fost întrebat de ce mă iau la harță pe blog cu cei care nu-mi împărtășesc ideile. Răspunsul e simplu. Pentru că țin foarte mult la adevăr și pentru că mă interesează adevărul, mai ales atunci când scriu posturi cu conținut științific și nu numai. De fapt voi încerca mereu să corectez orice nonsens științific sau o răstălmăcire personală a unor lucruri fără tăgadă din categoria 1+1=2, chiar dacă asta înseamnă șiruri lungi de comentarii și posturi. Din toți vizitatorii, frecvenți sau întâmplători, dacă voi lămuri măcar unul, e o bătălie câștigată pentru mine.

Despre religie

Din punctul meu de vedere, religia are două componente importante: o componentă personală — relația personală a unei persoane cu divinitatea, indiferent cum e aceasta definită — și o componentă socială, anume aderarea și integrarea într-o anume comunitate aparținând unei anumite religii, sărbătorirea unor date importante, practicarea ritualurilor specifice precum posturi, mersul la biserică, închinăciuni, rugăciuni, etc.

Eu respect foarte mult prima componentă enumerată de mine și anume latura personală a religiei, cu alte cuvinte, crezul omului. Fiecare e liber să creadă cum vrea și în ce vrea. De fapt fiecare crede în ce e mai bine pentru el, în ce simte că-l ajută, fie acela Iahve, Isus, Allah, Budha, Tao sau orice altceva, iar asta e firesc. Majoritatea are nevoie să creadă în ceva. Pe de altă parte, unii nu cred în nici o entitate supranaturală sau au propria lor viziune asupra lumii. Și asta e firesc. Tocmai din aceste motive un anumit crez nu se poate aplica oricui și un astfel de crez nu este valabil pentru toată lumea, indiferent ce convingeri pot avea unii.

Acceptă-mă pe mine ca să te accept pe tine

Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii religioși (cu precădere ei) e să încerce convertirea altora la credința lor, uitând faptul că nu toată lumea crede la fel și că nu fiecăruia credința respectivă îi rezonează precum lor.

Nu degeaba popoare întregi au rezistat convertirilor religioase încercate de alte civilizații cuceritoare și nu degeaba au murit oameni pentru o anumită credință devenind martiri — crezul altora nu le folosea lor, iar renunțarea la credința lor era ca și cum noi am renunța mâine la un picior sau la ochi.

Știința nu e o credință

Acum trecând la știință, știința e cu totul o altă chestie. Știința înseamnă dovezi. Teoria științifică nu este o părere, ci o ipoteză confirmată de dovezi. Dovezile se pot arăta, palpa, observa, nu trebuie credință pentru a vedea dovezi. Știința înseamnă 1+1=2, sau cu alte cuvinte, în contrast cu credințele, lucruri care sunt unanim valabile pentru toată lumea și care există indiferent dacă le cunoaștem, acceptăm, înțelegem sau suntem conștienți de prezența și influența lor. Un telefon mobil funcționează pe aceleași principii, indiferent de ce crezi sau dacă înțelegi cum funcționează.

De mai bine de câteva secole, știința înseamnă ceva despre care nu se mai poate vorbi cu dacă și parcă, iar toate domeniile sunt atât de avansate încât doar experții pot discuta cu lejeritate despre anumite subiecte, iar cele accesibile nouă, celor nespecializați sau neimplicați în cercetare, fiind noțiunile “elementare” din manualele școlare sau lucrurile ce țin de cultura generală: un pic de astronomie, fizică, geografie, chimie, biologie sau chiar elemente de genetică, matematică, etc. Pe unii ne preocupă cultura generală, iar pe alții, mai pragmatici (și mai numeroși astăzi), nu prea, pentru că la urma urmei, omul are nevoie doar de informațiile care îl vor ajuta în profesia sa, deși ideal ar fi să mai ia cu el și câteva lucruri pentru suflet: un pic de artă, ceva literatură, o poezie, și mai ales un pic de sensibilitate pentru muzică.

Datorită științei avem confortul, siguranța și tehnologia de care ne bucurăm astăzi și cu toate că acestea nu sunt totul, sunt o parte esențială a vieții noastre. Consider că avem toate aceste lucruri datorită triumfului adevărului asupra minciunii și a fricii, o luptă începută, cel puțin în Europa, prin evul mediu și câștigată cu prea multe sacrificii prin secolul 19, când cele mai multe teorii științifice au început să se lege între ele și să poată fi dovedite prin experiment, înlăturând concepțiile de tip dogmatic impuse de religie.

De fapt, eu sunt impotriva amestecului între știință și religie, între echer și spirit. Religia nu are de ce să se amestece în treburile științei, pentru că în timp ce știința perfecționează adevăruri incomplete, religia deține adevărul absolut. Odată ce l-ai descoperit pe D-zeu, nu mai ai nimic de descoperit, spunea un popă undeva la televizor. Problema cu religiile e că fiecare deține adevărul absolut, dar acestea sunt diferite, și astfel acceptarea unei variante ca unic adevăr absolut devine o problemă de credință.

Ignoranța se află undeva între religie și știință, un no man’s land al rațiunii, deoarece folosește noțiuni incomplete și deformate din ambele părți. Îi știm prea bine: inculții, superstițioșii, semidocții, pseudo-savanții, sau pur și simplu proștii.

Care e problema mea?

Până la urmă, dacă ați citit până aici, veți întreba care e problema mea, de ce îmi pasă. De ce nu scriu despre fluturi sau mâncare verde. Îmi pasă pentru că toți acești ignoranți au sau vor avea o slujbă la un moment dat, iar eu voi pune mereu la îndoială competența profesională a unui om ignorant, sau din altă categorie, a unuia care amestecă religia cu profesia lui. Ce doctor e acela care în loc de medicamente îți prescrie o rugăciune sau ce fel de profesor e cel care spune că soarele se învârte în jurul pământului? Cum ar fi un judecător care judecă după convingerile religioase ale acuzatului, sau pur și simplu un polițai care discriminează pe criterii religioase? Dar medicii sau profesorii care pe criterii religioase combat un anumit vaccin sau un tratament preventiv, ignorând recomandările specialiștilor…

Ignoranța duce la o relativizare a tuturor valorilor și adevărurilor. Fiecare interpretează orice cum vrea și în mod firesc are dreptul la o opinie, dar e grav atunci când astfel de opinii pot pune viața sau sănătatea altora în pericol. In acelaști timp promovarea semidocților îi pune în umbră pe adevărații specialiști și profesioniști, ceea ce în România se întâmplă tot mai des.

Dacă vrei să discuți despre știință, trebuie să te informezi, trebuie să cunoști și mai ales să înțelegi despre ce vorbești, ceea ce nu e tot timpul ușor. Iar dacă vrei să combați, trebuie să știi mai mult sau măcar la fel de mult decât cel pe care îl contrazici. Mai mult îți trebuie argumente, dovezi. Când contești o teorie științifică, nu îl contrazici doar pe cel care o susține, ci și pe savanții care au fundamentat-o, ceea ce te pune într-o situație de inferioritate. Dar ignorantul nu cunoaște modestie. Niciodată.

Existențiale I – viața

Posted on by

Discuțiile recente dintr-un post mai vechi, de tipul credință versus rațiune, m-au făcut să revin și să reformulez niște lucruri.

Multă lume vede viața, ca fenomen, ca pe ceva miraculos, probabil datorată unei creații divine. Totuși, dacă stăm să ne gândim un pic că această bilă albastră numită planeta Pământ, este un punct infinitezimal într-un univers de o complexitate și dimensiuni pe care nu le putem imagina, viața poate părea un miracol.

Dar la scară cosmică, pentru că planeta noastră este în cosmos, lucrurile se petrec deosebit de încet. O stea trăiește milioane sau miliarde de ani, o planetă se formează în sute de milioane de ani, galaxiile în miliarde de ani, și tot așa. Ce înseamnă câteva zeci de ani cât trăiește un animal sau un om raportat la toate aceste evenimente?

Dacă viața este un miracol divin, atunci de ce existența noastră în acest univers este atât de scurtă? Sau mai degrabă viața nu are nimic divin și este doar o altă formă de organizare a materiei, cea mai superioară, prin faptul că acumulează și transmite informație? Nu este oare datorită unui “accident” prin care a apărut viața, faptul că nici un organism viu nu este perfect și că toate vietățile sunt pline de hibe sau anomalii de tot felul, consecință a modului prin care ele au evoluat prin milioane de generații succesive?

Probabil viața în sine nici nu a apărut pe Pământ inițial… în curând sonde spațiale vor găsi microorganisme pe Marte sau pe cine știe ce comete hoinare și atunci ideologiile noastre construite pe wishful thinking și legende se vor zdruncina, provocându-ne la o nouă căutare a identității dar și a definiției vieții.

Ratiunea e dusmanul credintei

Posted on by

Reason is the greatest enemy that faith has (quote)
(trad. “Rațiunea este cel mai mare dușman al credinței”)

Cred că nimic nu poate fi mai adevărat legat de religie. Ori crezi, ori gândești. Uneori nu ajunge doar să gândești, pentru că nu ai destule repere și atunci trebuie să faci un pic de școală ca să afli mai multe răspunsuri. Dar dacă vrei să crezi, cu cât citești mai puțin cu atât mai bine.

Din păcate, religia însemnă vinovăție indusă. Nimeni nu e perfect, deci automat ești vinovat de ceva, iar religia îți spune cum te poți “vindeca” de vina ta. Dar e un cerc vicios, pentru că nu poți scăpa niciodată. E normal să ai îndoieli și să te simți singur sau vulnerabil în viață. De asta religia a inventat “ceva” care să te apere dar care necesită obediență — adică un zeu, de regulă bun și iubitor dar în mod inexplicabil, indiferent la suferințele multora.

Despre sintagma “crede si nu cerceta”

Posted on by

“Crede si nu cerceta” este una din sintagmele aşa-zis creştine care mă enervează cel mai tare când o aud. De ce, pentru că nu se regăseşte în Biblie, în ciuda părerii marei mase de credincioşi. Când eram în concediu, ne-am cazat într-o seară târzie la un hotel în Budapesta, şi mi s-a părut interesant că proprietarii hotelului s-au gândit să pună în fiecare cameră câte o biblie, tradusă în trei limbi (maghiară, germană şi engleză). Fiindcă era târziu, dar nu îmi era somn, am deschis biblia la întâmplare (la evanghelia lui Matei) şi printre alte îndemnuri de mult bun simţ (de care oamenii uită să mai ţină cont azi) am citit următoarele:

Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. (Matei 7, 7-8)

În schimb formula “crede şi nu cerceta” are cu totul alte origini, fiind atribuită filozofului grec Celsus, ce a trait în secolul al II-lea după Cristos, un opozant al religiei creştine. Filozofia sa a fost combătută ani mai târziu de teologul creştin Origen Adamantius în lucrarea “Contra Celsus”, mijloc prin care numeroase citate din opera lui Celsus s-au păstrat, deoarece scrierile sale nu s-au păstrat. Celsus dorea să ridiculizeze modul în care oamenii simpli erau convertiţi la creştinism, fiindu-le băgată pe gât o religie nouă cum era creştinismul.

Pentru cei interesaţi, sau pentru cei care vor să verifice, 🙂 există şi la noi o carte de Origen, se numeşte “Filocalia” lui Origen, editura Herald.

Geocentrism în 2007

Posted on by

Întâmplător am găsit acest mic articol pe un blog:

Geocentrismul – adevarata viziune despre cosmos

Teoria potrivit careia Pamântul ar fi o planeta dintr-un sistem solar dintr-o galaxie etc e o minciuna a dracilor în care cred aproape toti oamenii contemporani.

Pamântul e în centrul creatiei lui Dumnezeu, asa cum citim în Cartea Facerii, în Biblie.

Nu exista planete, cosmos infinit si restul de prostii cu care ne amageste stiinta.

Sintagma des vehiculata în zilele noastre, potrivit careia stiinta nu se contrazice cu religia, e o minciuna.

Există oameni care încă mai cred în astfel de teorii, şi subliniez cuvântul “cred”, pentru că aceştia s-au oprit doar la a crede. Căutarea lor nici nu a început, pentru că răspunsul le este dat direct de interpretările personale, mai mult sau mai puţin inspirate, ale Bibliei sau a altor lucrări teologice sau dogmatice.

Credinţa ar trebui să aibe ca finalitate deschiderea ochilor, nu orbirea lor în ignoranţă şi dogmă. Frank Herbert zicea că “începtul cunoaşterii este descoperirea a ceva ce nu înţelegem”. Sunt foarte mulţi oameni care neînţelegând multe lucruri ce există sau se petrec în jurul lor, le neagă sau le condamnă, fără a încerca să accepte măcar că lumea merge înainte pe cursul său indiferent dacă ei înţeleg acele lucruri sau nu.

Filmul Matrix a impresionat foarte mulţi oameni şi a creat un fel de curent al celor care cred, într-un fel sau altul, că lumea în care trăim este o iluzie sau proiecţie a unei alte lumi superioare şi total diferită de cea în care ne regăsim, accesibilă numai unori “iniţiaţi”, fie ei credincioşi, adepţi ai unei religii sau rebeli fără cauză. Aceştia au găsit “pilula roşie”, de regulă într-o dogmă sau filozofie răsucită şi ne arată nouă, “zombiilor lumii materiale şi lipsite de conţinut sau formă”, că suntem mici, răi, păcătoşi şi slabi.

Desigur, filozofia care poate decurge din Matrix este complexă, şi nu mi-am propus să dezbat if there is no spoon or not. Doar că eu m-am întrebat mereu, dacă nu există lingura, eu cum aş putea îndoi o iluzie, acţionând asupra ceva ce nu există.

Credinţa se bazează pe adevăruri absolute, de netăgăduit şi evident, neverificabile. Din păcate, pentru pacea oamenilor, nu poate exista decât un singur adevăr absolut, excluzând prin definiţie oricare alt “adevăr” susţinut de altcineva sau altă religie. În cercurile moderate, de regulă în ţările civilizate, se ajunge la consensul tacit bazat pe cvasi-universalitatea religiilor, în sensul că fiecare religie crede în ceva comun, deşi diferit, cu religia cutare, deci nu ar fi nici o contradicţie prea mare. Din păcate, nu toată lumea gândeşte aşa, iar realitatea arată că aceste credinţe exacerbate duc la separarea tot mai clară a oamenilor într-o societate şi la tensiuni, când grupuri religioase diferite trăiesc împreună.

Oameni, precum Giordano Bruno, au murit pe rug susţinând cu mult curaj ideile lor despre lumea în care trăim, pentru că au deschis ochii şi au încercat să înţeleagă ceea ce văd. Totuşi…
căutând pacea în ceruri, nu uităm cumva de cea de pe pământ?