Au fost mai multe meciuri pe care le-am așteptat și cu toate că unele au fost interesante, altele m-au dezamăgit. Dar suprizele au venit evident de acolo de unde nu mă așteptam și anume de la echipele “outsider”. Dacă impetuoșii francezi, pretențioșii italieni și aroganții englezi au plecat destul de rușinos acasă, alte echipe mai mici, tac și fac, lucru care mă duce cu gândul la comparațiile tipice, noi vs ei. Unul din meciurile fabuloase de la acest campionat a fost mai slab cotatul (inițial) Uruguay – Ghana, care s-a transformat într-un meci cu tot tacâmul: ratări, răsturnări de situație, tensiune, mult dramatism pe final și lovituri de departajare.

Legat de Uruguay – Ghana, sunt câteva lucruri care mi-au plăcut. În primul rând tăria de caracter a unui jucător ganez (Gyan), care după ce a ratat penalty-ul care ar fi încheiat meciul la finalul prelungirilor, a avut curajul de a reveni și de a fi primul care execută penalty-ul, marcând pentru echipa sa. Poate pare puțin, dar când ai o astfel de miză istorică, e foarte ușor să îți pierzi cumpătul și acest jucător a avut puterea psihică, după 120 de minute de meci să revină și să reușească.

Faza care a dus la penalty iar a fost ceva rar întâlnit în fotbal, în minutul 120, Suarez apără mingea cu mâna, într-o aglomerare generală din careul uruguaian, perfect conștient că echipa sa va primi un penalty iar el cartonaș roșu. Dar a fost un risc asumat, pentru că în minutul 120 chiar nu mai conta, iar gestul său a dus la calificarea echipei sale, lucru pe care probabil nu l-a realizat în acea fracțiune de secundă.

 

Se vede cât de mult contează moralul în fotbal, de vreme ce moralul a crescut instantaneu în tabăra Uruguaienilor după ratarea lui Gyan și s-a prăbușit în echipa ganeză care cu câteva secunde în urmă domina jocul. Mi-a plăcut și ultimul penalty, acea execuție cinică — scăriță — a acelui uruguaian, care precum un jucător de poker a mimat fața unui om nesigur care va rata, în spatele căreia era un “asasin” calculat, pentru că dacă ești nesigur nu riști cu o asemenea execuție.

Pâna la urmă, cei care își doresc cu adevărat victoria și dau totul pentru a o obține câștigă, și cred că asta a făcut diferența între echipele cu blazon, care au plecat repede acasă, și cele mai mici care au ajuns până în sferturi sau semifinale.

Nu pot să nu mă gândesc la ai noștri, la biata noastră națională, o fantomă a unui trecut altă dată glorios. Oare ce campionat are Ghana de a produs astfel de jucători luptători? Sau Uruguay, Paraguay sau alți outsideri?

P.S. Pronosticuri?

Rezultat istoric, CFR Cluj – Chelsea Londra 0-0. Cu toate ca nu sunt fan CFR si nici un impatimit al fotbalului, ce m-a impresionat totusi? Faptul ca m-am uitat uluit fara a-mi vine a crede, ca o echipa romaneasca de fotbal poate juca la acelasi nivel cu cel mai bogat club din lume. Nu s-a jucat acel joc haotic si defensiv cu care amatorii de fotbal s-au obisnuit in Romania, am vazut daruire, tenacitate, incisivitate chiar si in minutul 90.

Morala – uite dom’ne ca se poate si la noi, daca ai mentalitatea potrivita si construiesti pe principii moderne. Ma bucur ca o echipa romaneasca demonstreaza ca se poate si altceva, pentru ca ne obisnuisem cu aceleasi tactici si metode batranesti, fara orizont, pe care le mai vedem la nationala. Degeaba are Steaua blazon si glorie daca nu face ceea ce trebuie cu prezentul. In lumea buna nu poti castiga prin scandal. CFR a venit din liga a III-a daca nu ma insel, fara mare zarva si fara vanitate, iar in cativa ani a ajuns sa aibe sanse reale de a juca in optimile ligii campionilor, la masa celor mai bogati si puternici. Imi place cand vad asta, pentru ca ma fascineaza cei care reusesc sa isi depaseasca conditia, iar sportul este unul din mijloacele cele mai spectaculoase prin care poti face asta.