Tag Archives: mizerie

Psihologul cabotin

Posted on by

Ieri am rămas stupefiat când în direct la Realitatea TV dr. Cristian Andrei a rupt sec o bancnotă de 50 de euro, motivând gestul prin faptul că oamenii ar trebui să pună mai mult preț pe valori umane decât pe bani — “Este important să aveţi valori umane adevărate cu dumneavoastră şi nu astfel de hârtii“, zise dr. Andrei, întărindu-și gestul.

Găsesc gestul acesta revoltător și de un cabotinism fără margini, din partea unui om care n-a reușit niciodată, cel puțin pe mine, să mă convingă de o treabă sau măcar să-mi transmită o trăire. Dr. Andrei a făcut mereu mai mult show decât consiliere la televizor, cu acei oameni confuzi și disperați care au acceptat pentru bani să-și spele rufele în public și să se lase loviți cu ouă și roșii stricate de “înțeleptul” popor român, atât de profund în sms-urile sale.

Acum dr. Andrei revine cu un gest teatral și total neconvingător, revoltător pe de-asupra, pentru a sublinia că “valorile umane adevărate” trebuie să fie mai presus decât banii. Că vrem să acceptăm sau nu, banii sunt benzina mașinăriei uriașe care formează societatea umană. Fără ei, totul s-ar opri și am ajunge înapoi în epoca primitivă. Putem vedea foarte ușor prin efectele crizei ce înseamnă mai puțini bani și o circulație mai lentă a banilor în acest “motor”.

E ușor să dai vina pe bani, și sigur, la banii dr-ului Andrei, este ușor să faci astfel de gesturi. Mă întreb dacă el ar mai fi făcut această demonstrație în situația în care era în urmă cu rata sau acei 50 de euro erau ultimii lui bani și mai avea o saptămână două până la salar sau pensie, ca mulți dintre cei cărora se adresa. De asta gestul său e neverosimil și nu e nimic altceva decât un truc nefericit de rating. Sunt nenumărate situațiile în care acei bani ar fi fost infinit mai utili decât pentru susținerea unui truism la tv. De câte ori aud câte un anunț umanitar, de oameni sau copii care mor cu zile pentru că le lipsesc bani, mă gândesc la oamenii cu adevărat bogați — ce fac ei? Nimic, își văd de viețile lor, adesea goale de valorile de care vorbea psihologul, fără a le păsa. Dar frecvent tocmai acești oameni cu bani vin și ne dau lecții despre “valorile cu adevărat umane”. Bonus, Cristian Andrei rupe 50 de euro. Hai sictir.

Inchid radioul, tv-ul si urechile

Posted on by

Nu mai pot deschide un radio sau un televizor fără ca să aud comentarii politice, de regulă aceleaşi, şi aproape că nu mai pot asculta un post de muzică fără ca un d.j. să facă apropouri politice sau tot felul de comentarii redundante. A înebunit lumea. Îmi e frică să pun pe Mezzo, ca nu cumva să-mi apară şi acolo un chibiţ anti sau pro. În apropierea turului 2, se vorbeşte şi la radio fără menajamente, ca la piaţă, despre opţiuni politice. Până şi glumeţii de serviciu de dimineaţă au dat-o pe politică şi intoxicare, în loc să-şi vadă de formatul lor. N-am crezut că o să ajung să îmi fie dor de glumele lor slabuţe şi previzibile, dar le prefer în locul acestui joc neverosimil de-a cetăţeanul turmentat. Dimineaţa chiar n-am chef ca să-mi spună cineva cum să votez şi cine ar trebui să facă guvernul. Vorba unui clasic grec: “nu ma f*te la cap înainte să-mi beau ceaiul”. Subscriu.

În ziua de azi, este o uriaşă aventură să fi un jurnalist bun în Romînia, pentru că marea majoritate sunt nu sunt plătiţi ca să aibe o opinie, ci ca să scrie opiniile altora. Mi se pare înjositor peste măsură ca cineva să-ţi confişte ideile. Înainte să termin liceul, m-am gândit şi la ideea de a mă face ziarist, direcţie firească pentru că 2 generaţii din familia mea au fost ziarişti. Dar atunci m-am gândit că va fi o inflaţie de jurnalişti şi că probabil, ar trebui să fac altceva mai pragmatic. Acum nu-mi pare rău, deşi e o meserie frumoasă, dar batjocorită azi de cei care o practică.

Totul se rezumă la bani. Aţi putea spune că de, la fel e şi în occident, dar eu spun că da, o fi şi acolo, dar vorba asta e adevărată mai ales în ţările slab dezvoltate şi sărace. Mizeria îi împinge pe oameni să facă jocul celui care dă, jocurile patronului şi aşa mai departe, pentru că fără acei bani oamenii riscă să ajungă în stradă sau să ajungă din nou foarte săraci. De asta eu văd jurnaliştii noştri ca pe nişte căţeluşi chiuaua care latră mult şi cu răutate. Sunt mici, trişti şi patetici. Ultimul lucru pe care i-l poţi lua cuiva este demnitatea. După aceea omul nu mai are nimic. Iar odată ce te-ai vândut eşti un nimic. Nu poţi scrie din convingere şi să ai o părere proprie, fără a fi măcar cu o idee diferită de cea a unui coleg de baricadă. Dar toate comentariile sunt la unison, ca sunetul unui diapazon menit parcă să dărâme prin rezonanţă un singur om. Aşa cum unii candidaţi citesc hârtiile şi bileţelele altora, aşa şi aceşti jurnalişti cântă după portativul finanţatorului. Noroc cu internetul şi cu puţinii oameni care mai ţin la deontologia lor profesională, dar şi la caracter.

Din ce am văzut eu, anii de campanie maliţioasă făcută la tv şi în presă nu au contribuit semnificativ în alegeri. Concluzia mea e că toată agitaţia care se face la televizor, radio şi în presă nu va schimba semnificativ ceea ce arată sondajele reale, cele pe care le ţin politicienii în sertar. Lumea de la oraşe dar chiar şi cei de la sate cu acces la informaţie, nu mai pot fi prostiţi ca în anii 1990. România e polarizată între două categorii majore — oamenii progresişti cu acces la informaţie pe care îi găseşti cu precădere în mediul urban şi în vestul ţării — şi populaţia conservatoare, refractară la schimbare, oameni pe care îi găseşti mai mult în mediul rural şi în oraşele mici, susceptibili la pomeni şi promisiuni deşarte. Preşedintele va fi hotărât de categoria care se va mobiliza mai mult la vot, pentru că opţiunile oamenilor sunt în mare parte fixate dinainte de alegeri.

Troaca porcilor

Posted on by

Indiferent ce ziar online românesc citeşti, nu poţi să nu rămâi la un moment dat stupefiat de comentariile care se fac la articole. Este incalificabil ce se întâmplă, de parcă ar fi un concurs al retardaţilor pentru cele mai stupide şi inutile comentarii din lume. Mă întreb dacă nu ar trebui un permis de navigare pe net, aşa cum îţi trebuie în traficul rutier.. Nu contează dacă e un ziar local, naţional sau de profil sportiv, 90% din comentarii nu respectă nici o regulă, n-au nici un argument, nu sunt la subiect sau sunt injurii, predici, atacuri la persoană, instigări şi răfuieli între comentatori. De foarte multe ori m-am întrebat cine sunt aceşti oameni şi ce îi face să comenteze la modul cel mai penibil cu putinţă, unii parcă străduindu-se să fie ilogici.
Devine repetitiv să tot apelez la exemplul “de dincolo”, dar nu am văzut ceva similar la nici o publicaţie online străină, ba dipotrivă: comentarii inteligente, completări, idei interesante şi utile prezentate succint şi scrise normal, fără majuscule sau ortografia de messenger, foarte populară la noi. Peste tot există moderatori şi cei care ţin ziarele astea online impun un anumit standard. La ziarele noastre, standardul este troaca porcilor, de la grohăit şi plescăit în sus, pentru că, probabil, cei care moderează au acelaşi nivel cu spamerii.

Obosit de românism

Posted on by

Vă învidiez dragi blogherași că aveți timp dar mai ales chef să scrieți pe blogurile voastre, mai ales despre subiecte interesante sau haioase, pentru că mie, în ultima vreme, nu prea mi-a ars de blogosferă.
Am un vecin care mă tracasează cu plata pentru o reparație la acoperiș făcută pe cont propriu, fără aprobare, și mai mult, mă amenință cu judecata. La noi legea se aplică doar atunci când îți convine, iar când nu, faci cum vrei și dacă îți dă mâna, le spui celor nemulțumiți sau nedreptățiți să te dea în judecată, asta pentru că știi că oamenilor le e frică de tribunal și nu au bani de procese. M-am dus pe la avocați și știu că în principiu, el nu are dreptate, dar și la avocați e ca la medic, unii îți zic să stai liniștit pentru că n-ai nimic, iar alții îți fac trimitere la spital. Așa că, numai stressul că te poate paște un proces stupid e suficient ca să îți taie elanul de la orice.

Întotdeauna când mă simt copleșit de problemele mele tipic românești, gen vecini, manele, nesimțire, birocrație, indiferență și incompetență, mă uit pe hartă și îmi amintesc de călătoriile mele prin străinătate. Cu alte cuvinte, încerc să nu uit că lumea nu se sfârșește pe strada mea, la mine în cartier, sau la granița țării. Sunt un milion de lucruri minunate și care sunt acolo, nu într-un film de fantezie. Îmi e dor de normalitatea pe care am simțit-o de fiecare dată când am călătorit în Vest, de lucrurile “incredibile” pe care mi le povestesc prietenii mei din alte țări legat de organizare și ordine, de lucrul frumos, bine făcut cu cap, nu la întâmplare.

A te naște sau a trăi în România e deja un preț prea mare pentru a fi într-o țară europeană. Efortul pe care îl facem noi pentru normalitate este cel puțin egal cu efortul pe care îl fac alte popoare pentru prosperitate la care noi încă nici nu putem visa. Am observat că cel puțin în sfera în care trăiesc eu, dreptatea e de partea celui care urlă mai tare, are mai mulți bani sau mai mult tupeu. Nu urli? Nu ai tupeu? Nu ai bani? Atunci ești un preș în România.

Tehnician IT sau muncitor necalificat

Posted on by

Sunt multe lucruri care mă supără în ţara asta, dar poate cel mai mult detest munca neplătită şi subaprecierea omului pe piaţa muncii. Când eram mic, în comunism, se zicea că “munca e brăţară de aur” şi orice meserie era bine privită, mai ales cea de muncitor. Dar eu am avut de mic alte înclinaţii, de exemplu, spre desen şi ulterior pentru calculatoare. Aşa că am făcut o facultate de profil, am studiat şi m-am dezvoltat într-o altă direcţie, pentru care aveam mai multe abilităţi. Dar în România, angajatorii se aşteaptă ca oamenii să lucreze pentru ei pe nimica, în timp ce ei duc acasă mii de euro, ca şi cum angajaţii ar face figuraţie.

De exemplu, o firmă de IT şi servicii angajează tehnician IT (anunţ pe net). Se cer o groază de chestii, studii, cunoştinţe, experienţă măcar 6 ani (!), disponibilitate la program prelungit şi deplasări (că doar nu-ţi cere carnet de şofer doar ca să parchezi maşina şefului), etc contra… 200 de euro salar fix plus “bonusuri”, care mai mult ca sigur înseamnă bonuri de masă. De ce a ajuns tehnicianul IT să fie plătit ca un muncitor necalificat sau femeie de serviciu? Ce înseamnă 850 de lei în ziua de azi? Poate un om să trăiască pe cont propriu din 850 de lei pe lună? Sub 800 de lei vorbim deja de un caz social, dar bineînţeles că pe angajator îl doare la bască, el nu consideră că ar avea o responsabilitate. Ce viitor poţi avea cu 200 de euro pe lună? Dar cu 300? În cât timp îţi poţi lua o maşină 2nd hand cu banii ăia?
Eu zic mersi că am avut un pic mai mult noroc, dar cunosc o serie de astfel de oameni care au fost sau sunt umiliţi în felul ăsta.  Dacă ăştia sunt banii, atunci nu te poţi aştepta ca omul acela să dea randament, să îi pese de ceea ce face, să se implice în firma ta şi să îţi aducă plus valoare. Da, unii zic că stai, prima dată să văd că te implici şi după aia te recompensez… păi nu, stai tu şefule, prima dată nu mă umili, dă-mi ceva ca să nu mă duc ruşinat acasă în ziua de salar, şi apoi mai vedem dacă mă implic. E vorba şi de domeniul de activitate, totuşi, doar lucrezi cu calculatoare, cu clienţi, nu cu fier vechi sau porci.

Sunt convins că aceeaşi situaţie e în nenumărate domenii de activitate din fascinanta noastră ţară. Din păcate, omul cu studii şi carte este primul umilit — se pare că la el ţine — pentru că pe muncitor nu îl poţi fraieri. Pe un muncitor îl doare fix în sculă, el ştie doar că are de dat acolo cu ciocanul, unde i-a zis maistrul, iar la ora de plecare pune sculele la loc şi merge acasă cu mintea odihnită. În schimb, un inginer sau un economist are răspundere, el şi după ce pleacă acasă se mai gândeşte la probleme de servici, cum să rezolve aia, ce o să facă mâine şi alte lucruri stressante. Nu trebuie decât o cotă greşită ca să pice toată construcţia, sau un zero în plus ca să se îngroape firma. Totuşi, se oferă 200 de euro pe lună = frecţie la picior de lemn în anul de criză 2009. Ce înseamnă 200 de euro? 200 de euro este diurna unui europarlamentar român la Bruxelless, adică 200 de euro pe zi pentru figuraţie, plimbat cu şoferul personal, gâdilat şi masat fundul pe fotoliul albastru de la Parlament.

Nu-i de mirare că peste tot unde te duci, lumea te tratează ca pe un duşman sau cu falsitate: trebuie să dai şpagă la doctori şi asistente ca să nu te lase să mori — partea sinistră, de Auschwitz, e că chiar te-ar lasa să mori — trebuie să dai bani la profesori ca să înveţi ceva inutil, la funcţionari şi lista poate continua până la dezgustul final când îţi dai seama cât de mizerabili am ajuns, niste animale mai chinuite decât în 1989. Nouă ni se aplică atât de bine maxima mea favorită — homo homini lupus — sau “omul e lup pentru om” (Plautus) şi asta pentru că problemele economice dezumanizează omul, mai ales în situaţii în care există contraste. În 1989, contrastele nu prea existau, 99% erau uniform de săraci şi astfel la revoluţie, lumea a avut cu cine să fie solidară. Dar acuma, e fiecare pentru el, care pe care.

În România, pentru fiecare om cu valoare există 10 nulităţi cu bâte care să îi dea imediat în cap. Dacă vrei să fi ceva în România, într-un domeniu serios, nu mă refer la cocălari vedetă, trebuie prima dată să te afirmi în străinătate, să fi apreciat “dincolo”, pentru că aici nu te lasă nimeni să te afirmi. Normal, nici nu ai cum să te afirmi cu 200 de euro pe lună.