Scandalul Spiru Haret sau ce bine-mi pare c-ai luat țeapă

În România când cineva se apucă să facă ordine undeva de regulă face mai multă dezordine și haos decât era înainte. Eu întotdeauna am fost împotriva diplomelor “ușoare”, luate contra cost la facultăți particulare, dar nu pot generaliza și spune, ca doamna ministru, că toți de la facultățile astea (în speță Spiru Haret), sunt niște proști necizelați. Unii învață, alții mai puțin sau deloc, dar așa e la toate facultățile și nu numai la facultăți ci și în școli. Așa că leneși și proști sunt peste tot, doar că, insinuează dna ministru, la Spiru Haret sunt mai mulți decât media.

Cred că anularea diplomelor e cea mai mare prostie, pentru că, în loc să pedepsească universitatea și să își poarte mica cruciadă cu ei, ministra Andronescu lovește în tânărul absolvent, pe care trebuie să îl considerăm onest și competent, până la proba contrarie. Ce se întâmplă — cei cu diplomele astea urmează să își piardă slujbele, și tot ce au construit pe acea diplomă, master, studii aprofundate, cursuri și specializări, ca să nu mai zic de experiență, devine inutilizabil peste noapte. Mai mult, indiferent cum se va încheia scandalul ăsta, valoarea diplomelor de la universitatatea Spiru Haret a ajuns aproape nulă, și printr-un CV nimeni nu poate convinge un angajator că diploma sa are valoare. Astfel, o mulțime de tineri ajung, în plină criză economică, în situația neprevăzută de a-și schimba locul de muncă și mai mult, de a se recalifica sau reprofila, ceea ce e și mai greu.

Este practic imposibil să vi acum și să încerci să afli cine din absolvenții universității a învățat ceva cu adevărat și câți au făcut figurație. Situația îmi amintește de scandalul acela cu permisele auto, de la Pitești parcă, permise date pe bani grei, fără ca cei care au plătit să fi văzut vreun instructor auto la față (tot o formă de “învățământ la distanță”). Normal că după ce toată porcăria de acolo a ieșit la iveală, oricine și-a luat permisul de acolo a fost bănuit de necinste. Cum ar fi să le anulezi la toată lumea permisele și să îi chemi din nou să dea examenul după luni sau ani? Ce relevanță ar mai avea? Revenind, este clar că ăștia din minister nu s-au gândit la consecințele sociale pe care le va avea cruciada lor împotriva facultăților particulare. Pe de altă parte, îmi pare bine că ministerul dă cu parul în facultățile de figurație, dar nu așa se face treaba. Lasați omul de rând în pace, ocupați-vă de cauză, nu de efect! Mă rog, asta e o meteahnă tipică la români, de exemplu hai să aducem pușcăriași să curețe gunoiul în loc să punem niște coșuri de gunoi adecvate.

Cum ziceam la început, mereu am avut un dinte pentru facultățile de figurație, și asta deoarece cred că dacă vrei să faci o facultate, atunci îți faci timp și te duci la orele care trebuie, mai ales la activitățile practice și aplicații. Nu e obligatoriu și nici foarte necesar să ai facultate sau mai ales să termini facultatea până la 23 de ani (există niște prejudecăți bine înrădăcinate la noi în sensul ăsta). Diplomele nu sunt garanția succesului, și cu atât mai puțin cele de la facultăți lejere și specializări boeme de tipul comunicare nu știu ce, care nu se știe la ce folosesc. Este cunoscut că mulți oameni de succes, miliardari, mai ales din occident, nu au studii superioare, dar secretul lor este că s-au specializat foarte mult într-o direcție considerată de ei utilă, iar specializarea asta nu au făcut-o neaparat la o facultate. Mai mult, ce nu fac facultățile noastre, e că nu pregătesc absolventul pentru realitatea de pe piața muncii. Nu te învață cum să te autoevaluezi, cum să faci față la un interviu, cum să te orientezi raportat la ce e pe piață și nu te învață nimic despre self-leadership, un concept mai nou pentru noi, dar de vreme ce ne dăm occidentali și europeni, deja ar trebui să băgăm viteză și la capitolele astea. Așa că, după ce termini ești mai pierdut în spațiu decât la admitere, și pe deasupra, vine ministerul și îți zice că diploma ta e zero, după ce ai învățat și ai dat bani

Iancu nu știe să piardă

Pentru că juca Poli Timișoara în finala Cupei României, am zis să ma uit și eu, poate batem și văd un meci bun, istoric. Aiurea, Poli n-a contat în teren și cu ajutorul arbitrului cei de la CFR Cluj au primit un penalty cu care i-au debusolat pe poliști, așa că Poli a pierdut cam ușor finala. Dar nu asta m-a deranjat, ci mizeriile făcute de galeria noastră “model”, huliganisme pe care le condamnăm la Dinamo sau la alte cluburi din București. Cred că cea mai ridicolă fază de fotbal pe care am văzut-o, a fost momentul în care un suporter de la Poli a intrat pe teren, tocmai în momentul în care echipa sa desfășura un atac la poarta adversă, stricând un atac care ar fi putut însemna un gol valabil. Penibil.

Ce m-a scârbit cel mai mult e faptul că  poliștii nu au știut să piardă, neprezentându-se la festivitatea de premiere pentru a primi medaliile de finaliști. Chiar dacă Iancu a cerut asta, tot este o lipsă totală de fair play și civilizație. În final este un sport și o muncă, nu o luptă politică sau mai știu eu ce răfuială. Chiar dacă pierzi, tot trebuie să te prezinți, trebuie să arăți că știi să pierzi cu demnitate, indiferent dacă ai fost nedreptățit sau nu. Până și boxerii își dau mâna, la final, după ce și-au cărat pumni. Că așa e în tenis. Apoi mai e o chestie – orice club de fotbal reprezintă un oraș, niște fani, poate și un județ, ca să nu mai pomenesc de sponsori, ce bagă bani în clubul ăla. Care nu se numește FC Iancu, ci FC Timișoara, deci nu faci numai cum ai tu chef. Eu m-am uitat la finală și ca să văd cum ia Poli ceva. O medalie sau chiar cupa. Medalia aia reprezintă rezultatul muncii echipei pe tot anul, sau mai mult; să dai cu piciorul la ea e ca și cum ai fi muncit degeaba. Până la urmă m-am uitat degeaba la meci.

A vrut să arate Iancu că echipa lui e peste competiție și că nu are nevoie de premierea oficială? Păi trebuia să câștige cu 3-0 și să refuze cupa, nu medaliile de locul doi. Păcat că toate astea sunt o perdea de fum pentru a ascunde alte probleme mult mai importante la club, iar fanii, sportul, dar și imaginea Timișoarei are de suferit din cauza asta.

Ii pasa cuiva de europarlamentare?

Eram curios dacă îi pasă cuiva de alegerile astea pentru care s-au agitat atâta penibilii noștri politicieni. Ei ce vor defapt? Un fotoliu comod la Bruxelles, un salariu gras de europarlamentar și o groază de privilegii care vin la pachet cu această demnitate. Problema lor e că nu le merită și România ar trebui să închirieze niște europarlamentari cu ora de la alte state mai “cu bucă” decât noi. Ăștia ai noștri în loc să explice ce naiba o sa facă ei acolo, pt că eu tot n-am înțeles (dar cred că ăsta e singurul lucru pe care îl am în comun cu ei), penibilii se ceartă între ei și se iau de tot felul de căcaturi, poluând spațiile de emisie. Noroc cu telecomanda!

Ei cred că dacă au ajuns într-un partid și apar televizor, sunt parte din “elita țării” – frumoși, drepți, deștepți și onorabili – trăind cu impresia că noi suntem niște dobitoci care ne uităm la ei ca la niște modele de viață și o să îi urmăm pe culmile ipocriziei unde s-au cocoțat ca să behăie unii la alții. Ghinion că nu există și de data asta telecomanda care să schimbe țara.

Cel ce se pedepseste singur – vernisaj si prezentare catalog

Expozitie  -Cel ce se pedepseste singur- muzeul Baroc TimisoaraIeri seara am fost prezent la vernisajul expozitiei “Cel ce se pedepseste singur” la muzeul Baroc. Expozitia prezinta lucrarile unor artisti romani, artisti ce au refuzat sa colaboreze cu regimul comunist si astfel sau autocondamnat la un fel de exil artistic, prezentat in opera lor, de unde titlul expozitiei. Este vorba de Stefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu si lucrarile lor din perioada anilor 1980-1990. Expozitia e deschisa timp de o luna.

Catalog -Cel ce se pedepseste singur-Prezenta mea la acest vernisaj s-a datorat colaborarii cu Carola Chisiu de la ICR (Institutul Cultural Roman) pentru catalogul expozitiei, la care am contribuit cu cateva poze din colectia mea de “amintiri” puse si pe saitul latrecut al lui igu. Ii multumesc pentru catalog si pentru caldura cu care mi-a prezentat expozitia. Catalogul este o lucrare impresionanta despre cei trei artisti, foarte bogata in informatie, ilustratii si poze privind perioada “de trista amintire”. Mi-a placut modul in care a fost conceput grafic, in stilul auster al anilor pe care ii descrie. Se vede ca realizatorii au fost atenti la detalii ce te trimit inapoi in timp. Mie mi-au placut ultimele pagini, in chip de caiet dictando, lasate goale ca pentru o eventuala tema de casa.

Dupa discutiile cu dna Carola Chisiu si dl Erwin Kessler, editorii catalogului, am inteles ca defapt este vorba de o expozitie despre urat, si nu despre frumos, cum se asteapta lumea in general. Si asta pentru ca se refera la o perioada trista si la oameni marginalizati de propriile lor idei si convingeri, incompatibile cu doctrina regimului.

Catalog -Cel ce se pedepseste singur- poza cu robotul meu

Expozitie -Cel ce se pedepseste singur- muzeul Baroc TimisoaraIn nici un domeniu cenzura nu doare mai tare decat in arta, pentru ca libertatea de expresie este ce are artistul mai de pret. Analizand lucrarile, am ajuns la concluzia ca arta nu este un demers despre frumos, ci unul despre adevar. Iar daca adevarul doare sau repugna, asa va fi si arta care il descrie. Adevarul artistului este unul subiectiv si relativ, de asta uneori nu avem empatie fata de o anumita lucrare, dar e cert ca un mare artist nu poate minti prin arta sa.

Florin Mitroi - lucrarePrivind la securile lui Mitroi am facut involuntar o paralela cu ce invatasem in liceu despre curentul “dada”. Acest curent radical aparuse ca o reactie de protest si dezamagire a artistilor fata de conditia umana in contextul ororilor primului razboi mondial. Atunci s-a renuntat la idealizarea frumosului prin arta, practic la idealizarea minciunii, si s-a trecut in extrema cealalta, a grotescului si a demitizarii omului ca simbol al perfectiunii si al virtutilor. Arta acestor trei artisti este o astfel de fronda si marea mea bucurie e ca nu am simtit cenzura si exilul ideologic, deoarece copil fiind, eram naiv si bucuros ca afara e soare.

Nostalgie?

Multi m-au intrebat de ce sunt preocupat de perioada comunista si pentru ce strang materiale din acele vremuri. Unii au spus ca sunt nostalgic si asa mai departe. Nu e nici pe de parte nostalgie, e mai degraba un interes pentru adevar, pentru ca amintirile noastre din acea perioada sunt cat se poate de subiective. Atunci aveam cutare, si era mai bine, dar totodata ne lipseau altele si de asta era rau. Este inevitabil ca timpul trece, societatea evolueaza, si primul lucru care se uita sunt trairile. Arta este o suma de trairi si un raport intre audienta si artist sau mesajul acestuia. Arta sensibilizeaza si creaza trairi sau trezeste amintiri uitate. Acesta este meritul “expozitiei despre urat”, cum o numea Erwin. Un muzeu sau o expozitie a perioadei comuniste nu este indeajuns pentru ca in timp, obiectele isi pierd semnificatia si se banalizeaza. De asta unele muzee arata ca un talcioc de vechituri. In schimb o suma de povestiri, amintiri si obiecte puse intr-un context bine gandit isi vor pastra autenticul peste ani si ani.

Sondajele si doctorul Tulp

Pentru ca se pregateste scena pentru campania prezidentiala, au inceput sa circule diverse sondaje care ii prezinta politicienii nostri in situatii nu tocmai roze. 40, 30, 20 si 10% din optiunile celor care se mai incumeta sa voteze in Romania.

Rembrandt - Lectia de anatomie a dr. TulpIn general politicienii jubileaza caderea lui Basescu in sondaje, pe fondul crizei si a sifonarii imaginii sale de catre toate antenele si trusturile de presa antipresedinte. Dar sincer, imaginea pe care o vad eu este a unor politicieni jubiland si frecandu-si palmele deasupra unui hoit. Un “hoit” numit Romania. Imi cer scuze fata de cei mai sensibili, dar stadiul in care se afla tarisoara noastra este comparabil cu “Lectia de anatomie a doctorului Tulp”, in care pictorul Rembrandt ne arata un grup de studenti participand la o autopsie. Presedintele Tulp ne arata de unde trebuie taiat pentru a strange mai multi bani pentru cutare sector, si unde trebuie cusut, ca sa nu se mai piarda resurse. Totusi, trupul a fost parasit demult de viata, aceasta plecand treptat in cautarea soarelui prin Italia si Spania, trimitand ocazional acasa mici electrosocuri menite sa resusciteze trupul agonizant examinat de presedintele Tulp si elevii sai. Poate “doctorul Tulp” a avut intentii bune, dar e cert e ca la momentul sosirii lui se mai putea face doar o inviere miraculoasa sau o autopsie. Din pacate tara noastra se numeste Romania si nu Lazar.

Leonardo da Vinci - Cina cea de taina, fresca MilanoFatalismul situatiei ma face sa propun pentru guvernare toata componenta lucrarii “Cina cea de taina” de Leonardo Da Vinci, pentru ca au toate datele, inclusiv celebrul “tradare primesc, dar sa stim si noi de ea”, atat de important in societatea romaneasca. Totusi, personajul central al celebrei lucrari nu poate trece testul carismei in massmedia romaneasca. Desi e pastor, El nu injura, nu conduce beat dar transforma apa in vin si nu vinul in sprit, nu face afaceri, nu face poduri ci merge pe apa si asa mai departe. Deci nu ar fi popular, mai ales cat timp tine la capra vecinului mai mult decat la cea proprie.

Cu alte cuvinte, culegem ce am semanat si avem ce ne place sa avem. N-as fi scris ceva atat de negativ daca nu eram foarte dezamagit de perspectivele tot mai inguste pe care le are un om obisnuit pe plaiurile tricolore. Spectacolul tragi-comic cu bataia pe mici si bere gratis de 1 mai este emblematic. Am ajuns sa cred ca Bucurestiul este total reprezentativ pentru 90% din Romania si sa inteleg de ce Caragiale era atat de fascinat de metehnele bucurestenilor. Nu ma deranjeaza mizeria atat cat degradarea individului in raport cu seamanul sau si dispretul fata de acesta, fata de regula, duplicitatea si rastalmacirea adevarului dupa interes. Asta se vede ori unde, in trafic, pe strada, la coada, intre vecini sau colegi si chiar intre prieteni. Nu e de mirare ca ne ducem in jos.

Revenind la sondaje, ma amuza ca banalii nostri prezidentiabili dau atentie sondajelor, in loc sa le fie rusine si sa se gandeasca la faptul ca daca ar fi alegeri, poate doar 20% din populatia cu drept de vot s-ar mai obosi sa joace sah pe buletinul de vot. Si atunci, intreb, cine sunt acei 30-20% care ar vota cu omul in costum nr.1 sau omul in costum nr.2? Desigur taranii momiti cu mici plouati si bere gratis, batranii blazati, saracii si pomanagii – oamenii care oricum contribuie cel mai putin la economia tarii. Care va fi schimbarea? Nici una, in afara de alegerea celui care va tine bisturiul doctorului Tulp pentru urmatorii 5 ani…