Mâine am făcut ce voi face şi ieri

Toată lumea a auzit ceva despre călătoria în timp. Ne interesează? E posibil? Cică da, dar “altfel”, încât nu ştie încă nimeni cum.
Dacă e posibil e mai puţin interesant, dar sunt fascinante toate scenariile pe care le facem cu gândul la eventualele noastre călătorii prin trecut şi viitor. Dacă vrei să citeşti paradoxuri temporale, nu o face seara sau dimineaţa înainte să te dezmeticeşti, ci numai atunci când ai fi în stare să înţelegi o frază kantiană din prima. Iată un exemplu: dacă vizitezi viitorul, al cui viitor îl vizitezi, dacă tu eşti plecat în acel viitor, şi deci, în trecutul acelui viitor, tu nu mai exişti, deoarece ai plecat în “viitor”? Se presupune că ai fost în viitor, l-ai văzut şi te-ai intors inapoi… altfel nu te mai poţi regăsi în viitor, nu?

Probabil unii dintre voi au auzit ceva de Stephen Hawking – nu e fotbalist, actor sau scriitor de horror – ci unul dintre geniile contemporane în domeniul fizicii teoretice. El şi-a permis la o vreme următorul raţionament, după părerea mea, hilar: călătoria în timp nu e posibilă deoarece dacă ar fi posibilă am fi vizitaţi de fiinţe din alt timp, trecut sau viitor, şi deoarece nu ne vizitează nimeni, acest lucru nu e posibil! Tot el a făcut un raţionament similar legat de extratereştri. (Hawking este cunoscut pentru afirmaţiile sale excentrice şi diversele pariuri făcute cu colegi de breaslă pe teme ştiinţifice)

Eu zic asa: dacă mâine nu mă bagă nimeni în seamă pe stradă, înseamnă că nu m-a văzut nimeni şi că nici nu există alte persoane pe stradă, în afară de mine, deci eram singur pe stradă.
Stephen Hawking fiind unul din autorii mei preferaţi, nu am sa îl persiflez în continuare, mai ales pentru că între timp a revenit asupra părerilor sale “interesante” legate de timp. Dar ideea asta nu more niciodată. Aş putea face un blog numai despre subiectul călătorie în timp.

Până atunci, iată un link.

Codruţ

Adaptare după caietul de compunere (1987), colecţia personală.

Codruţ are o şapcă “Tudor” de culoarea vernil. El mai are şi un fular “Corvin” şi izmene groase de lînă “Ştefan”. El îşi mai ia şosetele “Victoria” şi bocancii “Vasile”. Mama îl lasă la joacă.

Afară e cald. Angheluţă vine beat de la toneta de îngheţată… Hai sa ne jucăm, zise cristalin Novac, golanul cartierului. Ce bine-i in vacanţă, exclamă unchiul Magheru . Codruţ vine cu o broască rîioasă (…) Pandele este un tîmplar şi jumatate. Piersicile lui Doboş sunt stricate şi zemoase.
Codruţ a leşinat de cald. Mama îl tîrăşte în pivniţă la rece…

Problema 3.2.

Oferiţi colegului(ei) de bancă un păhărel Berzelius în care introduceţi 10ml cianură cu arome după plac. Observaţi reacţia lui şi luaţi notiţe. În laboratorul de Ştiinţele Naturii, introduceţi colegul în acvariul cu scorpioni şi puneţi şarpele să îi aplice 2-3 muşcături de 2-5 ml venin.
După ce aţi terminat experimentele, găsiţi făptaşul prin metoda readucerii la absurd folosind obiectele de uz didactic. Faceţi autopsia colegilor urmărind drumul cianurii şi al veninului, întocmind o hartă, apoi mustraţi acţiunea laşă a celor doi şcolari în faţa celorlalţi.

© Bozo

Entry for August 09, 2006

Knight of SwordsUn singur zgomot tulbura culoarea roşie dar inertă a amurgului. Era el, cavalerul ce gonea de zile şi nopţi către ultima-i bătălie. Anticipa o luptă crâncenă – trăia, se concentra, îşi pregătea loviturile. Dar totul era o iluzie, singura luptă era în gândurile sale. Deja mult prea încercat, nu simţea teamă – acum era gata de orice, lupta asta era totul.
Dar odată ajuns, nu găsi o luptă, ci un câmp gol ca o arenă. Doar cerul era pătat de sânge. Ajunsese prea târziu.. sau măcar de ar fi fost aşa. Defapt nu era nimic acolo – nu era o luptă de caştigat, un demon de biruit, ci doar el, singur cu o dorinţă imensă de a învinge.

Fusese mereu un luptător, dar acum lupta îi părea fără sens, perfidă. Degeaba tăia cu sabia aerul în deznădejde şi durere, provocându-şi demonii imaginari să ia formă. Armele sale, furia, puterea, nu aveau rost. La ce bun curajul, la ce bun valoarea.. la ce bun tot ce îl adusese până aici?

Şi totuşi, îl aştepta ceva.. zări singur “adversar” – un copil nevinovat ce îi zâmbea senin.
Atunci, privi în jur cu ură, la toţi demonii aceia din mintea sa, tovarăşii lui de drum, care acum râdeau. Îl încercuiseră şi îi strigau: “ucide-l şi nu vei mai simţi nimic, ucide-l şi vei uita!”

Îi privi în ochi, pentru a-şi face curaj, dar nu se simţi decât prizonierul acelor priviri de măşti cu glasuri obsedante, de ecou. Era de neînţeles – după ce biruise monştri, demoni şi fiare… de ce acest copil? Nu avea ieşire din cercul măştilor sinistre ce îl strângeau acum într-un ring nedrept.
Degeaba îi zâmbea copilul… cavalerul scoase sabia doar ca să afle preţul plătit – zâmbetul era sufletul lui!

Şi iată-l biruitor, de azi Sir de Tinichea.

Ce mai aud şi eu

Când eşti pe stradă auzi adesea diverse frânturi de discuţii de la cei ce trec prin jur. Lumea vorbeşte despre orice şi poţi afla că nu mai eşti la curent cu cutare chestie s-au că ceva nu mai e cool, sau că aia bună nu mai e cu fraieru’ ăla.

Fetele parcă discută mai relaxat şi mai discret, dar nu întodeauna interesant. De regulă despre tipi. “Auzi fato, şi ce tot vrea ăla de la tine, nu vede că n-ai chef să te cuplezi cu el? Nu ştiu măi, dar mă disperă cu fazele lui!” … sau “hmm… aşa sweet a fost aseară, să vezi, i-am dat bip, dar nu m-a sunat, şi apoi l-am sunat eu, numai că nu ştiu ce era cu el… şi n-am vorbit decât puţin… dar m-a sunat mai târziu şi am vorbit aproape o oră despre tot” Apoi devine neinteresant – ceva despre ţoale.

După câţiva paşi trec grăbiţi nişte softişti. Pe ăştia nu îi poţi confunda, la fel maneliştii sau rockerii. Slabi şi nebronzaţi, cu început de cocoaşă, pantaloni foarte largi, tricouri cu o mărime mai mari, gadgeturi, au aspect general dezinteresat de trendul modei. Vorbesc exaltat şi repede, ca un dubluclick. Cică “bă.. şi să vezi! eram eu cu spellcasterul meu de levăl 23 şi aproape terminasem planşa aia când apar nişte scheleţi d-ăia tari care erau să mă omoare dar mi-au luat numa’ jumate din viaţă! După aia apare unu’ cu un faităr, dar eu aveam aitămuri mai bune ca el, şi făceam demigi mai mare, aşa că l-am belit. Noroc că făcusem levăl ap înainte şi aveam destulă mană. Dar mă seacă PeVePeurile… ” Celălalt zice “de ce nu îţi faci orc? Îi mult mai tare, mie îmi plac orcii… mai încolo nu ai treabă dacă eşti orc!”

Alţi doi vin bazaţi în sens opus, încet ca şi cum strada era a lor.. în ţinută tip şlap, cu cheile într-o mână şi mobilul în cealaltă. Vorbesc tare şi colorat, adică îşi bagă ceva în ce nu le convine. “Bă, îţi zic io că numai e cu ăla! … Dar ai mai văzut-o? … Ultima dată ne-am văzut la un chef, dar eu atunci eram cu alta şi nu eram curios de faţa ei, numai că de atunci m-am despărţit de aia… Dar ea îi prietenă cu tipa asta cu care îs eu pe felie acuma, mă înţelegi? şi ştiu de la ea că nu mai e cu ăla. O fost cu el, o vreme, dar acuma e cu alta, una urâtă… Cu penala aia?… Da mă, ţi-am zis că nu mai e cu ăla… acuma nu o f**e nimeni”

† din arhivă