De ce este timpul relativ?

Acum 100 de ani, Albert Einstein bulversa lumea științifică cu o teorie înțeleasă de foarte puțini savanți ai vremii, teoria relativității. E=mc² este ecuația imediat identificată cu Einstein și cu fizicianul genial, dar puțini înțeleg că ecuația asta spune că materia și energia sunt același lucru, doar în forme diferite.

După ce am devenit pasionat de cosmos și planete, am aflat din benzi desenate și reviste SF de dilatarea timpului, de paradoxul bunicului sau al gemenilor și alte chestii pe care nu le înțelegeam dar care păreau foarte interesante. Ce înseamnă toate astea? Ce e teoria relativității? Înseamnă că totul e relativ? Asta ne dăm seama și singuri, pentru că fiecare percepe lucrurile diferit. Unii care sunt nerăbdători simt că 5 minute trec ca o jumătate de oră, alții percep 5 minute ca pe câteva clipe. Într-un fel așa e și teoria relativității, ea spune că totul depinde de cel care observă lucrurile, raportat la ce observă. Dacă eu merg cu trenul am impresia că stau, iar trenul alăturat merge, când defapt e invers. Dar teoria relativității nu se referă la niște iluzii de genul acesta, ci la fenomene independente de percepția omului. Toate fenomenele fizice decurg la fel în orice situație, dar sunt percepute diferit de instrumente din sisteme de referință diferite. Adică legile fizicii sunt aceleași peste tot, indiferent de context. O deducție foarte importantă a fost deasemenea, că viteza luminii e o constantă determinată tot de niște legi ale fizicii, și mai mult, că e e limita maximă de viteză în modelul nostru de univers. Sincer, eu nu am înțeles exact de ce se dilată timpul, dar cel mai clar exemplu este al ceasurilor atomice sincronizate la femtosecunda (0.000000000000001 secunde sau 10 la puterea -15) puse fiecare în avioane care se deplasează la viteze diferite. În avionul care zboară mai repede, ceasul rămâne în urmă față de celălalt, deci timpul “se dilată”.

De aici vine paradoxul gemenilor — un geamăn devine astronaut și pleacă în cosmos cu o navetă care zboară aproape de viteza luminii pentru cateva minute. La întoarcere, astronautul revine neschimbat după cele câteva minute de zbor cosmic, dar plin de mirare își găsește fratele bătrân și lumea schimbată, pentru că în timp ce la el în navă trecea un minut, pe Pământ treceau ani.
Partea interesantă e că omul sau instrumentele nu pot percepe dilatarea timpului, numai raportându-se la alte repere din afara sistemului lor. Deci cosmonautul nostru relativist, nu ar simți că totul se întâmplă în slow motion, el nu ar simți nimic deosebit. E confuz, e bizar, e interesant.

În principiu, am înțeles cum, dar nu am înțeles de ce timpul se dilată, deși am căutat foarte mult un răspuns.

Birthday paradox

Citind despre Javascript, am ajuns la parole encriptate în MD5 şi de acolo am aflat despre birthday paradox. Ştiaţi că, probabilistic, într-un grup de cel puţin 23 de persoane şansa ca două persoane să aibe aceeaşi zi de naştere este mai mare de 50%?

Este o chestie matematică, care a dus la noi metode de spargere de parole, dar totuşi, la mine în clasă nu am avut niciodată doi colegi care să aibe aceeaşi zi de naştere. Mi-aş aminti uşor, pentru că asta ar fi însemnat de două ori mai multe bomboane şi suc (când eram eu la şcoală, se aduceau bomboane şi suc, acum nu ştiu cum este).

În schimb, la facultate, într-un grup mult mai mare de 23 de persoane am avut un coleg pe nume Pascal, care avea aceeaşi zi cu mine, dar nu prea semănam. El nu era aşa de nesuferit ca mine ^_^

La mulţi ani Pascal, la mulţi ani mie! 😛

Mâine am făcut ce voi face şi ieri

Toată lumea a auzit ceva despre călătoria în timp. Ne interesează? E posibil? Cică da, dar “altfel”, încât nu ştie încă nimeni cum.
Dacă e posibil e mai puţin interesant, dar sunt fascinante toate scenariile pe care le facem cu gândul la eventualele noastre călătorii prin trecut şi viitor. Dacă vrei să citeşti paradoxuri temporale, nu o face seara sau dimineaţa înainte să te dezmeticeşti, ci numai atunci când ai fi în stare să înţelegi o frază kantiană din prima. Iată un exemplu: dacă vizitezi viitorul, al cui viitor îl vizitezi, dacă tu eşti plecat în acel viitor, şi deci, în trecutul acelui viitor, tu nu mai exişti, deoarece ai plecat în “viitor”? Se presupune că ai fost în viitor, l-ai văzut şi te-ai intors inapoi… altfel nu te mai poţi regăsi în viitor, nu?

Probabil unii dintre voi au auzit ceva de Stephen Hawking – nu e fotbalist, actor sau scriitor de horror – ci unul dintre geniile contemporane în domeniul fizicii teoretice. El şi-a permis la o vreme următorul raţionament, după părerea mea, hilar: călătoria în timp nu e posibilă deoarece dacă ar fi posibilă am fi vizitaţi de fiinţe din alt timp, trecut sau viitor, şi deoarece nu ne vizitează nimeni, acest lucru nu e posibil! Tot el a făcut un raţionament similar legat de extratereştri. (Hawking este cunoscut pentru afirmaţiile sale excentrice şi diversele pariuri făcute cu colegi de breaslă pe teme ştiinţifice)

Eu zic asa: dacă mâine nu mă bagă nimeni în seamă pe stradă, înseamnă că nu m-a văzut nimeni şi că nici nu există alte persoane pe stradă, în afară de mine, deci eram singur pe stradă.
Stephen Hawking fiind unul din autorii mei preferaţi, nu am sa îl persiflez în continuare, mai ales pentru că între timp a revenit asupra părerilor sale “interesante” legate de timp. Dar ideea asta nu more niciodată. Aş putea face un blog numai despre subiectul călătorie în timp.

Până atunci, iată un link.