Un martisor pentru voi

Martisor Mona Lisa

Mona Lisa, de LEGOnardo da Vinci 🙂

A mai trecut un an şi e din nou perioada mărţişorului, când se separă simpaticii de nesimţiţi la serviciu, mai ales. Cum ziceam şi anul trecut, e un obicei frumos şi nu o altă sărbătoare de plastic de la americani. An de an producătorii încearcă să fie originali și dacă anul trecut era moda buburuzelor și a mărțișoarelor origami, anul ăsta e plin de mărțișoare cu Hanah Montana (puștoaica de la Disney Channel).

Pe mine m-a surprins un băiat cu mărțișoare “culte”, făcute după capodopere ale unor pictori celebri. Astfel, după ce am văzut mărțișorul celebrity, l-am văzut și pe cel de tip quiz. (mă așteptam să văd mărțișoare cu Avatar, dar n-am văzut). Să zicem că “merge” să dai un mărțișor cu Mona Lisa, dar cum e să dai unul cu autoportret cu urechea tăiată de Van Gogh? Ca glumă, mi-e mi-a plăcut ăsta cu Mona Lisa din LEGO, de Le(g)onardo da Vinci, pe care îl dedic cu drag tuturor cititoarelor mele 🙂

Ne mai “socializăm” mult?

Un semn că ai început să îmbătrânești sau că ești deja “expirat” e când începi să nu mai înțelegi trenduri și lucruri noi. Ce naiba e mania asta cu rețelele de socializare? Ok, era ceva nou și la modă acum câțiva ani să fi pe myspace sau hi5, dar acum găsesc tot mai iritant faptul că aproape peste tot sunt băgat aproape cu forța într-o rețea de socializare. Peste tot trebuie să îmi fac un profil, să public o poză (neapărat cu mine), să spun ce îmi place, unde stau, cu cine am o relație (de preferință cu link spre ea), pe ce parte dorm și așa mai departe. Sincer, pe cine naiba interesează cu adevărat persoana mea într-un context din ăsta virtual, sau de ce m-ar interesa pe mine că lui John Smith din Londra i se usucă plantația în jocul FarmVille?

O altă chestie relativ iritantă e asta cu statusul. E musai să ai un status, să știe lumea ce faci, că ai sughițat sau că tocmai ai aflat că afara plouă. Wow! Hai să nu fiu înțeles aiurea și să spun că recunosc utilitatea unor tweet-uri, mai ales dacă ai ceva de promovat, și chiar rețelele de socializare își au utilitatea lor. Adevărul e că rețelele astea au devenit perverse cu introducerea unor jocuri idioate care creează dependență, numai ca să nu-și piardă membrii. Dar pe mine mă agasează faptul că twitter și facebook sunt copiate și băgate în alte servicii care de fapt nu au ca scop socializarea, cuplatul, gargara și kitsch-ul social.

Un exemplu e Trilulilu. “Trilu” a început ca un youtube românesc și cu timpul a băgat o mulțime de chestii copiate din facebook, mergând spre o rețea de socializare ieftină. Mai nou mă întreabă unde stau, ce îmi place, care îmi e statusul…. băi, mă leși??? Trilulilu e pentru muzică! Dacă erau deștepți, crocozaurii de la trilu făceau o rețea numai pentru socializare în paralel cu youtube-ul lor și poate ambele servicii erau de calitate. Așa… mi se pare o struțo-cămilă. Păcat că lumea interesată de muzică pleacă și vin în loc cocălarii.

Un alt exemplu recent, e Google Buzz. Chiar nu simțeam nevoia să spun nimănui ce mai fac și din interfața gmail sau să urmăresc ce mai fac alții. Soluțiile Gmail sunt minunate, eu sunt un mare fan: mail-ul e bun, Reader-ul e grozav, Google Docs e iarăși foarte bun și îl folosesc, dar de buzăreală puteam să mă lipsesc. Evident, trebuie să-mi fac din nou un profil, iarăși aceeași rutină: o poză pătrată cu mine, unde stau, unde am învățat, unde lucrez, unde am lucrat, pe ce parte dorm, în ce nară mă scobesc mai des, și așa mai departe.

Mie nu-mi place ideea de a face publice atâtea informații despre mine și eventual familia mea. De ce trebuie să știe cineva unde stau și alte informații care în mod normal, în viața de zi cu zi sunt confidențiale? Intimitatea mi se pare un lucru tot mai de preț azi când toată lumea își bagă nasul în treburile tale și te trezești cu tot felul de reclame și scrisori în poștă sau prin sms/mms.

Eu știu un mod foarte bun de socializare: telefonul — salut, ce mai faci? Mai există și clasicul (deja) messenger/gtalk/skype. Și să nu uităm că oamenii se mai pot întâlni și în persoană 🙂

Fumatul pe timp de criză și alte plăceri

La cât de scumpe au devenit țigările, sincer mă întreb, în cazul oamenilor cu venituri obișnuite pentru țara asta, de ce dracu mai fumează. Totuși se fumează în prostie, toate barurile sunt blurate de fumul țigărilor. E clar pentru mine că sunt dependenți, pentru că altfel s-ar lăsa, sau dacă fumează de placere, ar fuma puțin, una două țigări pe seară, dar eu vad cum fumează jumate de pachet în două ore. Asta înseamnă câte un pachet în fiecare zi, adică în jur de 9-10 lei, cam 300 de lei pe lună. Cunosc oameni care dau și 500 de lei pe lună pe țigări, cu toate că au venituri modeste. De regulă la banii ăștia se mai adaugă și băutura, probabil încă pe atât.

Și mie îmi plac mult diverse chestii la care îmi e greu să renunț, dar asta nu înseamnă că o să renunț la mâncare sau am sa merg pe jos ca să îmi pot satisface poftele ca un copil mic. O senzație care îmi place foarte mult e primul pahar de cola dintr-o sticlă proaspăt deschisă, atunci când deschid sticla de cola și beau acel prim pahar “înțepător pentru nas”. Dar dacă lăsăm senzația la o parte, Cola e o mizerie de băutură, practic mult zahăr cu colorant și sifon. O gură de cola nu omoară pe nimeni, dar până la urmă pot să mă lipsesc de cola și să aleg în loc un suc bun de mere, și el ajutat de chimia alimentară, dar mai puțin artificial și toxic.

Cel puțin pe mine criza financiară m-a făcut să reevaluez tot ce mânânc și beau. Multe chestii s-au scumpit, iar altele par tot mai neaccesibile pentru portofelul tot mai subțire. De fapt nu am nevoie de o mulțime de mizerii pe care le cumpăram doar ca să ronțăi ceva sau ca să nu beau apă. Cât timp pot cumpăra 3 kiwi cu 1 leu și 3 portocale cu 2 lei, de ce să cumpăr un suc aproape 100% artificial cu 5 lei? Decât să iei o cola mai bine cumperi o bere, este mai bună și mai sănătoasă… exemplele sunt multe, dar totul e degeaba dacă ești comod.

Norman Rockwell

rockwell10-hpAzi Google ne amintește de artistul american Norman Rockwell (1894-1978, foarte apreciat mai ales în SUA pentru ilustrațiile și picturile sale care au creat un stil aparte specific lui Rockwell. Norman Rockwell s-a remarcat în special prin cariera de ilustrator, lucrând pentru revista Saturday Evening Post aproape 40 de ani, dar și realizând o mulțime de ilustrații pentru cărți și diverse publicații. Este unul din artiștii mei preferați în materie de ilustrație, în special pentru felul deosebit de expresiv în care desenează chipurile oamenilor, plasându-i în tot felul de ipostaze dinamice și haioase.

Rockwell este genul de artist pus pe șotii, care aproape în toate ilustrațiile sale are o poantă sau ironizează ceva. Spre sfârșitul vieții, tematica lui Rockwell s-a diversificat și a început să abordeze teme mai serioase, cum ar fi problema rasismului și a segregaționismului în America. A fost un artist popular și influent în SUA, fiind imitat și copiat (cel puțin mai multe teme de ale lui).

Îmi vine greu să fac o selecție cu lucrări de ale lui, dar totuși, iată câteva:

Barfitorii

Barfitorii

Marinarul

Marinarul

Rockwell apare discret în tabloul cu marinarul (în partea stângă, cel cu pipă).

Secretara

Secretara

Coperta revista

Coperta revista

Autoportret

Autoportret

Fata la oglinda

Fata la oglinda

Am să mă opresc la lucrarea Cunoscătorul deoarece face legătura cu mai multe alte opere de artă și artiști, contemporani cu Rockwell:

Cunoscatorul

N. Rockwell - Cunoscatorul - 1962

J. Pollock Ritm de Toamna

J. Pollock - Ritm de Toamna 1950

Rockwell amintește de celebrele ritmuri abstracte ale lui Jackson Pollock, iar mai jos, Mark Kostabi unește două lucrări într-una singură, Cunoscătorul și Nighthawks, dându-le un alt înțeles, paralele discutate pe blogul lui -X-.

M. Kostabi - Perceptions and Reality

M. Kostabi - Perceptions and Reality 1991

E. Hopper - Nighthawks 1942

E. Hopper - Nighthawks 1942

❓ Am o mică ghicitoare/problemă pentru -X- și cei pasionați de artă. În autoportretul lui Rockwell, sunt 4 miniaturi din care trei sunt ușor identificabile (Durer, Rembrandt și Van Gogh). Care e celălalt?

De ce nu mi-aș lua iPad sau tableta Apple

Am fost foarte entuziasmat când am auzit că Apple lucrează la o tabletă parcă furată din recuzita Starfleet a universului Star Trek. Chiar dacă nu pot cu un simplu “engage” să zbor cu warp 9 între planete, măcar pot să mă joc cu o tabletă din aceea ca a lui Data sau Picard.

Am fost și mai entuziasmat când am citit știrile live de la lansarea tabletei, cu poze frumoase și o prezentare foarte bine făcută de Steve Jobs și echipa lui. Apoi, după ce m-am mai liniștit un pic, întrebările au început să-mi curgă, precum picătura chinezească. Dar aia unde e, dar asta de ce nu e…

ipad vs rock

Hai să le luăm pe rând:

Tableta Apple e un gadget blocat în universul Apple, tu o cumperi dar Apple ți-o controlează, adică ai doar un control limitat asupra aplicațiilor și conținutului pe care îl poți pune pe ea. Deci, dacă nu o piratezi:
– nu poți să-ți pui colecția de muzică pe ea doar dacă ai cumpărat-o de la Apple,
– nu poți vedea nimic multimedia decât dacă ai achiziționat conținutul respectiv din iStore
– idem pentru cărți și toate celelalte lucruri.

Nu are multitasking, deși e un fel de laptop. Ăsta trebuia să fie motivul zero pentru care n-am ce face cu o astfel de tabletă. Bineînțeles că multitaskingul există, dar el este blocat intenționat, tocmai ca tu să nu poți controla tot ce face tableta. Adică eu nu pot avea un messenger deschis în timp ce citesc un blog, sau să ascult o muzică în timp ce scriu un document. Bine ați revenit în epoca MS-DOS 🙂

Ești blocat cu sistemul Mac. Ar fi fost minunat să poți instala un sistem open source precum Linux dar și Windows. Desigur, pentru o platformă din asta mobilă, un Linux optimizat ar fi soluția ideală. Dar iPad nu este un device revoluționar, este doar un mod revoluționar de a stoarce bani din americanul fraier sau captiv în rețeaua Apple. Zic captiv, pentru că odată ce ai investit mii de dolari în tot felul de gadgeturi, programe, aplicații și conținut multimedia de la Apple, e greu să abandonezi tot, chiar dacă ai putea merge către o platformă în care să ai control deplin asupra ce faci.

Conectică specifică Apple — nu ai porturi USB, SD, hdmi. De ce ai avea, când interesul lor e să nu poți face ce vrei pe tableta ta. Totul se transferă prin programul lor infernal iTunes, așa că nu-ți poți folosi tableta pe post de hard-disk portabil, cum multă lume și-a imaginat.

Apple au fost întotdeauna lideri în inovație: primul PC, laptop, mp3 player, etc, dar au rămas mereu prea exclusiviști concentrați pe nucleul lor dur de fani, puternic în State. Dar eu mă declar dezamăgit de tableta iPad, un gadget frumos și atât, pentru că mă așteptam la o deschidere mult mai mare a celor de la Apple către utilizatori, nu doar cei deja fidelizați. În epoca web 2.0, când accentul este pus exclusiv pe utilizator, comunitate și dorințele lor, mi se pare firesc ca să oferi libertate cât mai mare utilizatorului, nu să duci fidelizarea până la șantaj. Sunt convins că până la sfârșitul anului va apărea o tabletă de tip S, ca la iPhone, care va rezolva neajunsurile, dar întretimp, producători precum Samsung sau Google/HTC vor veni cu variantele lor, probabil cu sistem Android.

Totuși, dacă va fi să aleg, între 500-600 de euro pentru o tabletă și un concediu într-o țară din vest, voi alege concediul, pentru că așa am făcut acum 2 ani și n-am regretat. 😀