După clipurile de prezentare eram cam sceptic în legătură cu filmul ăsta şi pentru că am auzit multă lume vorbind de el, l-am vizionat. Am fost foarte dezamăgit, iar la un moment dat mă uitam ca la desenele animate “pentru oameni mari”, cum numeam eu când eram mic acele desene animate complicate, în care se vorbeşte mult şi totul e melodramatic.

Deşi subiectul este foarte generos, bătălia de la Termopile, una din cele mai celebre bătălii din istorie – o înfrângere glorioasă care a dus la victoria grecilor asupra perşilor, în nu mai puţin celebra bătălie navală de la Salamina – realizatorii filmului au făcut o varză din tot ce se putea face cu acest subiect.

Acţiunea se desfăşoară în Grecia antică, o ţară pe care o ştim cu toţii pentru fumuseţea peisajelor şi clima mediteraneană ce ne duce cu gândul la măslini, portocali şi mult cer senin, albastru. În schimb, acţiunea filmului pare a se petrece în infern, sau pe planeta Marte, la 200 de ani de la teraformare. Pe tot parcursul filmului nu am zărit un copac, un petec de iarbă, sau o pată de cer senin. Speram să văd cum îşi imaginează regizorul marele oraş Sparta, dar în afară de nişte coloane anoste nu am reuşit sa desluşesc prea mult. Păcat, mare păcat.

Pentru că nu era de ajuns, scenariştii au trebuit să taie şi să modifice istoria, pentru a crea o poveste mai facilă şi mai uşor de înţeles pentru norodul american halitor de popcorn în plictiseală. E mai facilă şi mai alb-negru povestea regelui trădat de toţi, dar care se sacrifică pentru ce-i care îl trădează, popor şi libertate, decât cum ne-o spune Herodot. El ne povesteşte cum Pitia, vocea Oracolului din Delphi, spune că pentru ca Sparta să nu cadă, regele ei trebuie să se sacrifice în luptă. În schimb, varianta oracolului corupt şi a călugărilor leproşi a plăcut mai mult scenariştilor. Din acel moment, am început să număr asemănarile sau influenţele cu Lord of the Rings!
Xerxes este acest Sauron care a corupt toate popoarele, înrobindu-le – “one ring to bind them all”! Perşii sunt fie goblini fie orci. “Nemuritorii”, trupele de elită ale perşilor, erau orci pe faţă, ca să nu mai zic de “bossul” ţinut în lanţuri, dezlanţuit pe Leonida. Scena m-a dus cu gândul direct la Boromir şi “tata orcilor” care i-a făcut felul. Golum nu putea lipsi, iar Ephialtes, trădătorul grec, i-a jucat bine rolul. Xercshessh.. my preşăăssss…

Discursul lui Leonida mi-l aducea în minte pe Bush, cu ale sale discursuri cruciate pentru libertate şi eradicarea a “all evil”. Mă rog.. ce să mai zic, totul a fost denaturat, transformat în bandă desenată, de unde s-au şi inspirat realizatorii (chestie care nu îi scuză). Sparta a fost prezentată într-o ipostază de bastion al virtuţilor şi a civilizaţiei, un fel de America, în antiteză cu Persia (teroriştii), o adunătura de orci, barbari şi animale monstruase. Sparta a fost o civilizaţie remarcabilă, dar nu se poate compara cu Persia, care era una dintre cele mai sofisticate civlizaţii ale epocii, şi cel mai mare imperiu din lume. Spartanii erau un popor deosebit de crud, având o societate hipersclavagistă, organizată pe caste (cam 100 de sclavi pe cap de spartan).

Deci nu mi-a plăcut filmul 300. Ca şi Troia cu Brad Pitt, a fost o varză după autori clasici. Nu am înţeles ce şi-a propus regizorul, nu am regăsit nimic din Grecia antică, personajele negative sunt groteşti (lipsesc coarnele lui Xerxes, totuşi… tz, tz), nu mi-a plăcut cum sărea sângele în toate părţile ca dintr-o plăcintă strivită, m-a amuzat “Golum”, dar filmul nu a avut nici măcar o scenă de umor.

Aştept “300 2 – Return of the King”! 🙂