Remember – 20 de ani de la Revolutie – 15 decembrie 1989

Iată că au trecut 20 de ani de la Revoluție. Mă aștept ca posturile pe tema revoluției să nu intereseze pe nimeni, dar ca timișorean, începutul Revoluției are o importanță în plus pentru mine, fiind martor direct și indirect la una dintre cele mai importante pagini de istorie ale noastre. Aveam 10 ani în 1989 și amintirile din perioada acelor ani îmi sunt bine întipărite în minte. Eu n-am prins perioada “luminată” a anilor 70, iar pentru mine comunismul, sau ce am înțeles eu din comunism, a însemnat un moș și o babă care ne erau părinți iubitori, dar care ne obligau să trăim în niște condiții greu de imaginat azi. Totuși am avut o copilărie frumoasă zic eu, și mai ales pitorească, pe care generațiile de azi și cele care vor urma nu o vor cunoaște. Cei de vârsta mea sau mai “bătrâni” știu la ce mă refer, iar pentru ceilalți trebuie să scriu articole dedicate ca să mă înțeleagă.

Am fost șoim al patriei, am fost pionier, am crescut cu Ceaușescu și n-am apucat nici să îl ador dar nici să îl detest. Știu doar că îmi era frică de ei pentru că dacă scriam greșit numele lor, luam nota patru. Dar eram suficient de matur să înțeleg că datorită lor trăiam într-o sărăcie decadentă și că pe bună dreptate bancurile cu “el și ea” se spuneau în șoaptă. Până și tatăl meu care era educat în spiritul comunismului începuse de mai mulți ani să îi disprețuiască pe soții Ceaușescu și să dorească sfârșitul regimului lor. Eu ciuleam urechile și vedeam că la televizor se mințea cu nerușinare, pentru că știam că în satul natal al tatei se recoltaseră numai 3000 de tone la hectar iar la televizor arătau 8400. Era un regim care te învăța să minți și să crezi într-o minciună — comunismul — dar cel mai rău era că te obliga să minți, adică dacă nu-ți plăcea de Ceaușescu, trebuia să spui că îl iubești sau erai aspru persecutat. Cu alte cuvinte, nu erai liber, iar asta e unul din lucrurile care nu doare pe loc, ci cu timpul începe să te doară tot mai tare.

Părinții mei au participat la Revoluție ca majoritatea timișorenilor, inclusiv tata, căruia ideologia comunistă îi spunea una, iar sufletul altceva. Din fericire, nici unul nu a pățit ceva, deși multe zile am umblat “în patru labe” prin casă, ca să nu fim împușcați prin geam de teroriști sau gloanțe rătăcite. Tata a ținut un jurnal cu evenimentele, așa cum le-a văzut el atunci, pe care ulterior le-a inclus în memoriile sale și hârtiile lui îngălbenite din ianuarie 1990 vor fi tema următoarelor mele posturi dedicate revoluției. Le-am citat aici pentru că după 20 de ani fiecare ne amintim altfel și poate subiectiv anumite lucruri. În schimb mărturiile la cald de atunci au un caracter aparte, de document.

8 Ianuarie 1990
Timișoara a devenit Oraș Martir, Oraș Erou. Aici norii nemulțumirii în toate planurile au produs un asemenea trăznet, încît cu toate că orașul era închis și izolat de lume, într-o țară cu granițele închise, acel trăznet a fost auzit în toată țara, în toată lumea, iar fulgerul cu pleazna lui a lovit atît de puternic, fiindu-i fatală însuși lui Ceaușescu.

[..] în Timișoara activa preotul reformat Lazlo Tokes cunoscut și prin televiziunea maghiară. Nu s-a rugat ca alți preoți pentru conducătorul statului și n-a fost pe placul securității. A fost bătut în repetate rînduri și i s-a spart locuința. Fiind ferm pe poziție, superiorii lui i-au oferit posibilitatea de a emigra. El a refuzat totul, spunînd că aici e locul lui și că aici va lupta pînă la capăt. Astfel a ajuns să fie cunoscut în străinatate și să fie protejat de opinia publică mondială.

[..] totuși, teroarea în jurul acestui om a luat asemenea proporții, încât n-a mai putut sta acasă, chiar protejat de unii din enoriașii săi și a fost nevoit să se închidă în biserică. Modesta sa biserica se află într-o clădire din piața Maria, vis-a-vis de alimentara de peste linia tramvaiului. [..]

15 Decembrie 1989, vineri. Soția, venind de la serviciu îmi spune că biserica de la Maria este înconjurată de oameni. Erau credincioșii preotului Lazlo Tokes, care făcuseră un zid uman în jurul bisericii pentru a-l proteja de Securitate. Soția venea dinspre piața Iosefin cu un brad, însoțită de o colegă de servici. Văzând că lumea era agitată și se vorbea de evacuarea lui Tokes, au plecat repede de frica Securității.

va urma

Citește și:

Neagu Djuvara despre popoare

Acest om este pentru mine un reper în restrânsul grup de valori autentice pe care le mai are România. Este probabil cel mai mare istoric român în viață și unul din marile sale merite este faptul că încearcă prin lucrările sale să facă istoria interesantă și pe limba tinerilor, care aproape mereu sunt scârbiți de materia numită istorie. Pe lângă asta, Neagu Djuvara prezintă o altă istorie, mult mai realistă și mai aproape de adevăr decât cea pe care unii dintre noi, care am prins și școala lui Ceaușescu, am învățat-o.
Djuvara are foarte multe idei și teorii interesante (evident nu-mi propun să le prezint aici), și una am aflat-o ieri, dintr-un interviu dat la tv.

Neagu Djuvara spune că “popoarele băștinașe nu formează niciodată state“. E o afirmație aparent simplă, dar foarte interesantă, pentru că poate fi ușor verificată prin o mulțime de exemple din cartea de istorie. Să-i luam pe indienii americani, de exemplu. Dar mai interesant e să luăm populația Imperiului Roman în secolul 5, după prăbușirea imperiului. Romanii sunt populația băștinașă, iar cei care fac statele în zona “cizmei” sunt lombarzii, sau longobarzii (longobardi, adică bărbi lungi) sau altfel spus barbarii germanici veniți din nord. Și asta ne aduce la spațiul românesc, unde noi “existăm ca popor din moși strămoși”. Latinitatea noastră se datorează împăratului Traian, care ne-a cucerit și a populat Dacia cu cetățeni romani aduși din tot spațiul imperiului, vorbitori de latină. Traian “a creat” un stat, lipindu-ne de imperiu, aducând civilizația și organizarea romană. Trei secole mai târziu, Aurelian pleacă din “Dacia”, lăsând “băștinașii”. Teoria lui Djuvara e interesantă pentru că explică lipsa unor state românești după plecarea conducătorilor romani. Deci, nu întâmplător, cei care crează primele state în spațiul romano-dac sunt slavii, acele cnezate și voivodate, termeni slavi, nu latini. Incipienta boierime românească a cnezatelor și voivodatelor era de origine slavă de unde și moștenirea de ordin slav în scrierile românești până după 1800, când se încearcă exploatarea filonului latin pentru alăturarea Țărilor Românești la puterile occidentale, în special Franța.

Statele sunt create de popoarele cuceritoare, de imperii, iar decăderea lor duce la formarea altor state, pe criterii etnice, naționaliste sau economice.

Atunci am început să sperăm

Time Dec 1989Dacă vă mai amintiţi, acum 20 de ani, la 9 noiembrie 1989 cădea zidul Berlinului, simbolul războiului rece şi al “cortinei de fier”. Noi, românii, eram pe atunci într-o ceaţă gri şi rece a celor mai grei ani de comunism sub Ceauşescu. Dar căderea zidului a fost pentru toţi semnul că “se poate” şi că zilele lui Nicolae Ceauşescu sunt numărate, dar evident, nimeni nu îşi imagina ce avea să se întâmple în decembrie 1989. Speranţa noastră era în Bush (senior) şi Gorbaciov, liderul “luminat” al Uniunii Sovietice, care băteau palma pentru o lume nouă şi încetarea războiului rece între cele două superputeri.

Zidul Berlinului a fost construit în noiembrie 1961 de către armata rusă ce ocupa partea de est a Berlinului, împărţit în urma tratatului de la Potsdam din 1945. Timp de aproape 30 de ani zidul a încercat să oprească berlinezii din est să fugă în partea de vest, controlată de aliaţi (mai târziu NATO), dar cu toate măsurile de securitate, foarte mulţi germani au trecut zidul prin tot felul de metode ingenioase şi periculoase, circa 200 de oameni pierzându-şi viaţa în astfel de “evadări”.
În 1989, după multe frământări în partea de vest a cortinei de fier (Polonia, RDG, etc) şi pe fondul slăbirii puterii URSS, Mihail Gorbaciov se înţelege cu administraţia americană ca să dea drumul treptat ţărilor satelit din Europa, şi vântul schimbării începe să bată dinspre Berlin…
Scorpions — Wind of Change

P.S. Dacă urmăriţi videoclipul, veţi vedea imagini şi cu revoluţia noastră din 1989.

Adevărul despre hărțile lui Piri Reis

Piri Reis americas mapDacă vă plac misterele și lucrurile inexplicabile din istorie, probabil că ați auzit de celebrele hărți ale lui Piri Reis, un amiral și cartograf turc din secolul al XVI-lea. Hărțile lui au fost descoperite relativ recent, adică în 1929, din întâmplare, cu ocazia renovării unei clădiri. Hărțile sunt foarte detaliate și precise pentru secolul 16, dar partea care a creat controverse a fost detaliul cu care erau desenate contururile continentelor americane, proaspăt descoperite în timpul lui Piri Reis, și o parte din contururile Antarticii, care au fost descoperite mult mai târziu de către James Cook în 1773.

Una din cărțile de căpătâi pentru interpretări arheologice senzaționale este Amintiri despre Viitor a lui Erich von Däniken, carte din care am aflat și eu, demult, prima dată despre hărțile lui Piri Reis. Däniken are un talent deosebit în a transforma lucrurile obișnuite în descoperiri șocante de ordinul fantasticului și pe atunci eram fascinat de toate dovezile lui “solide” despre extratereștri sau civilizații super avansate, dar dispărute, din epoca glaciară. Oricum, e mai interesantă o ipoteză trăznită decât una banală ce ține de realitatea istorică sau de un raționament mai atent și de asta cartea lui are niște merite. Este “S.F.” Încheind paranteza cu Däniken, trebuie să spulber misterul hărților și să spun că amiralul Piri Reis nu avea harta de la nici un extraterestru sau civilizație avansată din epoca glaciară. Măcar de era așa, i-o desenau cum trebuie și nu pe piele de gazelă.

La sfârșitul secolului 15, europenii reușiseră să dezvolte suficient tehnica navigării pe mare și perfecționaseră îndeajuns corăbiile pentru a naviga dincolo de spațiul mediteranean și coastele Europei. Astfel, patru mari puteri maritime, Anglia, Spania, Portugalia și Olanda ajung să descopere Lumea Nouă, din interese pur comerciale, cu scopul de a ajunge pe mare în India și China, adică în Asia. Ca o paranteză, accesul către Indii și drumul mătăsii fuseseră blocate odată cu căderea Bizanțului și dezvoltarea Imperiului Otoman, dar și datorită altor conflicte din Asia. Ajuns în insulele Caraibe de azi, Cristofor Columb a fost convins toată viața că descoperise Asia, deoarece oceanul Pacific a fost descoperit cu puțin timp după moartea sa (de aici numele de indieni dat băștinașilor). Vestea marilor descoperiri s-a răspândit repede, iar un imperiu foarte bogat, precum cel Otoman, a cumpărat cu bani grei hărțile cele noi. Așa Piri Reis a compilat o mulțime de hărți provenite din surse independente, unele necunoscute, pentru a avea un atlas complet cu lumea cunoscută atunci.

Corespondenta intre harta reala si cea a lui Piri ReisDin antichitate se bănuia existența unui continent sudic, numit Terra Australis Incognita, adică tărâmul sudic necunoscut, și de asta un continent nedefinit apare în multe hărți dinaintea lui Cook, inclusiv pe harta lui Piri Reis, copiată probabil de la exploratori portughezi sau spanioli. Pe lângă asta, continentul sud american este desenat foarte alungit în partea de sud, în zona Țării de Foc, dar cu puțină atenție se poate identifica “Antartica” drept Țara de Foc.
Așa că nu mai e nici un mister, doar o hartă despre care s-a speculat prea mult și cam degeaba 🙂

Telescopul lui Galilei, 400 de ani

Galilei prezentând telescopul său negustorilor veneţieniAzi se împlinesc 400 de ani decând savantul italian Galileo Galilei prezenta unor negustori Veneţieni noua sa lunetă, pe 25 august 1609, mult îmbunătăţită faţă de modelele ce existau în acea vreme. În anii ce vor urma, Galileo va face o serie de descoperiri foarte importante pentru viitorul ştiinţei cu ajutorul lunetei sale improvizate.
Totuşi, este greşită atribuirea lui Galilei cu invenţia telescopului. Invenţia telescopului îi este atribuită olandezului de origine germană Hans Lippershey, printr-un brevet din 1608 (deşi au existat lunete rudimentare şi înainte de această dată).

Care sunt meritele lui Galileo Galilei? În primul rând, Galilei este considerat de mari personalităţi ale ştiinţei, precum Stephen Hawking şi Albert Einstein, părintele ştiinţei moderne, pentru contribuţiile sale esenţiale la dezvoltarea metodei ştiinţifice. Îmi este foarte greu să prezint toate contribuţiile lui Galilei, deoarece sunt foarte multe, şi defapt nici nu-mi propun acest lucru.
Până la Galilei, dogmele erau regula şi totul era explicat fie prin filozofia lui Aristotel, fie prin Biblie. Galilei este primul care promovează experimentul ştiinţific şi care îşi susţine afirmaţiile — majoritatea şocante pentru acea vreme — prin observaţii sau experimente. În timpul vieţii el şi-a schimbat de mai multe ori părerile datorită rezultatelor experimentelor sale, un lucru care puţini oameni îl fac şi azi, pentru că se ancorează în prejudecăţi şi refuză să accepte noutatea. Teoriile lui au alarmat biserica şi pseudo-învăţaţii vremii care au intrat în conflict direct cu Galilei, acesta riscându-şi practic viaţa, într-o perioadă neagră a istoriei când cei acuzaţi de erezie erau arşi pe rug în pieţe publice ca formă de divertisment pentru plebe.

Dar interesul lui Galilei pentru astronomie şi fizică a fost mai mare decât frica de rug. El constată că toate obiectele sunt atrase cu aceeaşi forţă de pământ, observaţie ce îl va ajuta mai târziu pe Newton să formuleze legile mecanicii şi legea atracţiei universale. Se zice că Galilei ar fi aruncat simultan din turnul din Pisa două ghiulele de greutăţi diferite, notând că ambele ghiulele lovesc pământul în acelaşi timp, cu toate că una era de câteva ori mai uşoară decât cealaltă. Ulterior a repetat experienţa, invitându-i pe cei care îl contestau să asiste la unul din primele experimente ştiinţifice din istorie.

O altă descoperire deosebit de importantă este identificarea celor patru sateliţi principali ai planetei Jupiter, numiţi ulterior galileeni. Iniţial Galilei nu ştia ce sunt, pentru că arătau ca patru stele, dar urmărindu-i seară de seară, a observat că o “stea” dispăruse iar celelalte îşi schimbau treptat poziţia. Astfel a ajuns la concluzia că ce vedea el erau corpuri precum Luna, orbitând în jurulul altei planete — Jupiter — ceea ce era în contradicţie totală cu dogma care susţinea că Pământul este în centrul universului şi toate corpurile cereşti, fără excepţie, se învârt în jurul lui. Deasemenea, Galilei a observat multă vreme planeta Venus, constatând că aceasta are faze, precum Luna. (Orbita lui Venus se află între Pământ şi Soare pt cei slabi la astronomie) Practic el a văzut o umbră pe suprafaţa planetei Venus, ca şi cum planeta s-ar învârti în jurul Soarelui, observaţie ce l-a făcut să creadă în teoria heliocentrică a lui Copernic, pe care a şi susţinut-o defapt public, în ciuda presiunii uriaşe a bisericii.

Mormantul-lui-Galileo-FlorentaPe măsură ce Galilei şi-a perfecţionat telescopul, a reuşit să observe pentru prima dată inelul lui Saturn şi petele de pe Soare, fenomen neînţeles şi total neacceptat în acea perioadă, dat fiind statutul sacru şi divin al Soarelui, ce nu poate avea pată. Din păcate, curiozitatea lui Galilei pentru petele solare l-a făcut să-şi piardă treptat vederea, spre sfârşitul vieţii fiind aproape orb.
Pentru mine a fost un privilegiu ca să vizitez mormântul acestui mare om de ştiinţă, în 2008, în scurta mea vizită în Florenţa. Înmormântat în basilica Santa Croce, alături de mari personalităţi ale Renaşterii şi nu numai, precum Michelangelo, Machiavelli, Rossini şi Marconi, Galileo face parte din panteonul Renaşterii — oameni fără de care lumea ar fi mult mai săracă.