Din tensionatul conflict al Războiului Rece între SUA și URSS s-a născut una dintre cele mai îndrăznețe curse ale omenirii — cursa spațială. Pentru că amintirea celui de-al doilea război mondial era prea proaspătă pentru un alt război între marile puteri, și datorită scenariului distrugerii totale oferit de bomba cu hidrogen, cele două superputeri au ales să se înfrunte într-o competiție cu o miză aparent științifică — explorarea spațiului — dar a cărei motivație era defapt demonstrarea capacității tehnice și mai ales militare de a trimite o rachetă “atomică” direct în curtea inamicului.
“Mânușa” a fost aruncată de Uniunea Sovietică în 4 octombrie 1957 prin lansarea primului satelit pe o orbită în jurul Pământului. Reușita sovieticilor a fost un adevărat șoc pentru americani care și-au dat seama că rușii pot oricând să îi lovească cu o rachetă nucleară. Semnalul lui Sputnik ce trecea deasupra Americii, repentându-se obsesiv la fiecare 96 de minute, a fost pentru americani bătaia ceasului care i-a aruncat în cursa spațială. Totuși, americanii sunt depășiți de progresul sovieticilor în cursa spațială și în 1961 URSS reușeste să trimită primul om în spațiu, pe Yuri Gagarin, primul “cosmonaut” care face un zbor orbital în jurul Pământului în capsula Vostok 1. Ca răspuns, în același an, președintele Kennedy face provocarea de a duce omul pe Lună până la sfărșitul deceniului, făcând celebra afirmație: “we choose to go to the Moon not because it’s easy, but because it’s hard“.
Guvernul american începe să aloce sume uriașe pentru programul spațial, ne neînchipuit astăzi, și cu ajutorul cunoștințelor “împrumutate” de la nemți și prin experiența lui Werhner Von Braun (inventatorul temutelor rachete V-2 ale naziștilor), încep să construiască rachete tot mai performante, acumulând repede foarte multă experiență prin misiunile Mercury și Gemini. Proiectul Gemini le asigură americanilor o mulțime de premiere în cursa spațială, mai puțin spectaculoase, dar foarte importante pentru dezvoltarea proiectului spațial — manevre, schimbarea orbitei, andocarea în spațiu și orbitarea Lunii cu echipaj uman, 24-25 decembrie 1968 (probabil cel mai neobișnuit Crăciun din istorie). Experiența și geniul lui Von Braun conduc la construirea celei mai mari rachete din lume, Saturn 5, în 1967, capabilă să trimită oameni pe Lună. (Întretimp ambele superputeri trimiseră misiuni fără echipaj pe Lună dar și alte planete). O rachetă de tipul Saturn 5 avea 110 metri înălțime, 3000 de tone (!) și costa în banii de azi aproximativ 45 de miliarde de dolari. Cifrele astea explică destul de bine de ce de atunci nu s-a mai zburat spre Lună (dacă ignorăm aspectele politice).
După testele făcute de misiunile Apollo 9 și 10, echipajul Apollo 11 este gata pentru a pune piciorul pe Lună, plecând din orbita Pământului la 16 iulie 1969. În data de 20 iulie, după 30 de orbite în jurul Lunii, modulul lunar “Eagle” se desprinde de modulul de comandă Columbia, lăsândul pe comandantul modulului Michael Collins singur în orbită, și aselenizează în Marea Liniștii, în locul ce va fi cunoscut ca Tranquility Base, după celebrele vorbe: “Houston, Tranquility Base here. The Eagle has landed“. După șase ore de pregătiri petrecute în modulul Eagle, astronautul Neil Armstrong pășește pe Lună, fiind primul om care atinge suprafața Lunii, spunând: “un pas mic pentru (un) om, un pas uriaș pentru omenire“. După el a coborât Buzz Aldrin, care a exclamat: “magnificent desolation” copleșit de imaginea peisajului selenar.
Aselenizarea a fost transmisă în direct la TV și monitorizată independent de mai multe țări, inclusiv URSS, nenumărate organizații și radioamatori. Transmisia a fost văzută de aproximativ 600 de milioane de oameni, un record absolut pentru anii 60. După două ore și jumătate petrecute pe Lună, timp în care cei doi astronauți au amplasat instrumente și au strâns sol lunar, modul Eagle era gata de întoarcere. Printre instrumentele științifice, astronauții au lăsat steagul american și o placă comemorativă cu harta Pământului și inscripția “Here Men From The Planet Earth First Set Foot Upon the Moon, July 1969 A.D. We Came in Peace For All Mankind” plus alte obiecte comemorative.
Moștenirea misiunilor lunare este imensă. Nu numai că au reușit să transforme instrumente ale războiului și ale apocalipsei — rachetele — în simboluri ale progresului științific, dar au angrenat toate țările dezvoltate în cursa spațială ce ne-a adus sateliți, GPS și o mulțime de descoperiri științifice, în astronomie, fizică, medicină, electronică și telecomunicații. Cursa spațială a generat un boom științific fără precedent în istorie, căruia îi datorăm existența computerelor și a tutoror tehnologiilor conexe și mai ales Internet-ul. Pasul omului pe Lună a împlinit “profeția” lui Jules Verne și a deschis orizonturile omenirii spre următoarea frontieră — Marte.
Acum un an pe vremea asta vizitam Roma, “Caput Mundi” (capitala lumii) cum o considerau romanii. După ce am revenit în România mi-a fost greu să-mi adun gândurile şi să povestesc despre toate oraşele minunate pe care le văzusem, dar acum, pentru că anul ăsta am rămas acasă, am timp destul ca să îmi amintesc.
Privind la securile lui Mitroi am facut involuntar o paralela cu ce invatasem in liceu despre curentul “dada”. Acest curent radical aparuse ca o reactie de protest si dezamagire a artistilor fata de conditia umana in contextul ororilor primului razboi mondial. Atunci s-a renuntat la idealizarea frumosului prin arta, practic la idealizarea minciunii, si s-a trecut in extrema cealalta, a grotescului si a demitizarii omului ca simbol al perfectiunii si al virtutilor. Arta acestor trei artisti este o astfel de fronda si marea mea bucurie e ca nu am simtit cenzura si exilul ideologic, deoarece copil fiind, eram naiv si bucuros ca afara e soare.