Nu-mi place când cineva îmi ignoră apelurile

1 Missed Call Fiecăruia i s-a întîmplat să sune pe cineva, adesea apropiat, iar persoana respectivă să nu răspundă la telefon şi să ignore total faptul că ai căutat-o. Este foarte adevărat că telefoanele mobile ne-au schimbat foarte mult viaţa şi pentru mulţi au ajuns un element de stress, sau de cenzură a timpului liber. De aceea a apărut telefonul de serviciu, adesea în contrast cu cel personal, fiind gri, ieftin uzat, modelul standard şi ieftin, adesea aruncat în scârbă lângă mobilul personal, modern, ţinut ca nou, personalizat şi răsfăţat.

Dar acum nu mă refer la amărâtul telefon de firmă şi la apelurile colegilor sau şefilor, pe care unii dintre noi le evităm strategic prin amplasarea discretă a telefonului într-o zonă cât mai retrasă din casă. Sunt foarte mulţi utilizatori de cartelă de la care am auzit formula: cenţi de bip. Nu mai am cenţi de bip, pentru că altfel “te sunam” (adică îţi dădeam bip ca să mă suni tu pe banii tăi, pentru că eu nu sun, doar sunt sunat). Vechea scuză pentru a nu zice, n-aveam chef să te sun, sau m-a făcut mama zgârcit şi pentru câţiva cenţi. Ce îmi displace profund e când îmi sun un prieten sau coleg, care îmi are numărul, nu îmi răspunde, şi chiar după ce revin cu apelurile, nu se gâdeşte să dea “un bip” înapoi după ce îmi vede apelurile.

În condiţiile în care un abonament ieftin e intre 10 si 12 lei şi o cartelă pe la 15 lei, de ce trebuie să te zgârceşti la nişte mărunţişuri când laşi zilnic prin terase dublu-triplu pe consumaţie sau pe alte chestii? Mi se pare o chestie de bun simţ faţă de cineva pe care îl cunoşti ca să îi răspunzi, chiar dacă o faci mai târziu. Culmea e că dacă eu nu răspund, sunt “naşpa”, pentru că i-am obişnuit pe cei care mă sună să răspund mereu sau să revin eu cu un telefon. Dar ei nu sunt “naşpa” pentru că mă ignoră când am eu nevoie de ei. Să-ţi bagi ceva în ele de telefoane! [-(