Tot oraşul e un şantier continuu. Peste tot se sparge câte o porţiune proaspăt renovată de asfalt, sau se nivelează o grădină gălbejită pentru a face loc unor maşini utilitare sau buldozere. Se schimbă reţeaua de termoficare, se schimbă şinele de tramvai, se pun alţi stâlpi şi se schimbă înjurături în trafic.
La mine în zonă se desfăşoară un şantier sinistru, în jurul unei prăpăstii săpate brutal în ceea ce era cu ceva timp în urmă stradă şi spaţiu verde. Totul arată ca o calamitate naturală, nicidecum ca o lucrare executată după un plan, de oameni. Groapa adancă de 6 metri este împrejmuită cu un capăt de sfoară, invitându-mă la priviri furişe către abis, unde regăsesc pungi de chips sacrificate şi alte “ofrande urbane” asemănătoare. Până la urmă e tot o groapă, un fel de coş de gunoi mai mare pentru cei încă nefamiliarizaţi cu tomberonul. Atitudinea generală este de nepăsare şi de ceartă a omului cu natura, şi aşa pe cale de dispariţie din zonele rezidenţiale, în favoarea patrurotatelor, pentru care trebuie păşuni late de beton şi zgură!
Noroiul a învins! Asfaltul, acum odihneşte biruit de stratul de noroi plimbat de camioane, buldozere şi cizmele muncitorilor. Covorul de frunze era trist dar autentic, dar a fost amestecat într-o tocană de noroi şi nisip ce păstrează totuşi formele geometrice dure ale roţilor de buldozer, peste care îmi e silă să calc. Mai încolo, unde mai era iarbă verde, noroiul s-a transformat într-un fel de stradă tocită şi lucioasă, aleea principală pentru toată lumea.
Nu există o demarcaţie clară.. totul se întrepătrunde, în special primitivismul. Înjuraturi, gunoaie, strigăte şi mult noroi. Un buldozer claxonează şi urmăreşte precum un taur un biciclist rătăcit pe aleea cu noroi. Mai un pic şi ajunge şi el în groapă. Alţi oameni se feresc pe margine, şi calcă în bălţile mizere create cu gabarit depăşit.
În faţa blocului, o nouă mutată a găsit momentul potrivit ca să îşi facă un loc de parcare pe locul unor tufe ornamentale răpuse de brumă. A dat şi ea o “antenţie” la “buldozerist”, care pentru nişte bani de coniac Unirea nivelează fără grijă grădina. Cui îi trebuie aprobare, doar e terenul nimănui. Grădina veştejită s-a transformat într-o întindere de noroi răsculat, amestecat cu crengi, frunze şi pietre. Acum toată lumea cu maşină e mulţumită, avem unde să ne punem maşina, şi nu mai trebuie să ne facem griji pentru capra, pardon, grădina vecinului.
S-a întunecat repede, cum e iarna.. iar noroiul e prieten cu bezna şi liniştea buldozerelor lăsate la voia întâmplării pe şantier. Totul e frumos şi bine, iar mâine va fi o altă zi.
