Precis că fiecare a avut la un moment dat un personaj favorit într-o carte. Mă adresez cititorilor mei care au citit măcar o carte (cărţile de poker şi manualul de la bicicletă nu se pun). Citesc mai multe bloguri ai unor oameni care citesc mult mai multe cărţi decât mine şi adesea îşi scriu impresiile despre cărţile citite, probabil sub formă de recomandare. Totuşi, o carte fără personaje interesante este proastă şi adesea acţiunea cărţii contează mai puţin decât personajele. Dar prea puţin, sau niciodată, am văzut o recomandare de carte în care să se prezinte personajele, şi nu vorbesc de cărţi documentar.
Dacă spun Alexandre Dumas mă gândesc imediat la D’Artagnan, dacă spun Mark Twain mă gândesc la Huckleberry Finn şi aşa mai departe. Sherlock Holmes, Jean Valjean, Robinson Crusoe, Ana Karenina, Hamlet — iată numai câteva nume sonore care îmi vin în minte din cărţile foarte cunoscute.
Înainte să ajung la liceu, personajul meu preferat era D’Artagnan, care era pentru mine un fel de Chuck Norris al secolului 17. Mi-a plăcut teribil cum a venit el la Paris pe calul lui portocaliu şi s-a băgat în toate încurcăturile posibile din cauza temperamentului său, ca ulterior să ajungă căpitanul muşchetarilor şi cel mai bun spadasin. Apoi personajele preferate s-au schimbat, şi îmi amintesc că într-o vreme eram fascinat de căpitanul Nemo. Continue reading
