Obama, criza si Marx

Obama in the crowd“Da-le oamenilor ceva in care sa creada si te vor urma” – era o replica intr-un film. Intr-o perioada de incertitudine si instablitate (a se citi “criza”) oamenii au si mai multa nevoie de un suport ideologic si moral. Buricul crizei mondiale, SUA, a gasit acest sprijin, in Barack Obama, un presedinte simbol pentru puterea de schimbare a Americii. Americanii sunt un popor de moral, deoarece moralul i-a ajutat sa treaca cu bine peste momentele cheie din instoria lor. Astfel Obama este presedintele care deocamdata nu a facut nimic, dar de la care toata lumea, inclusiv cei care urasc America, asteapta sa fie solutia tuturor problemelor. Barack Obama are avantajul de a fi acel om, agreat de marea majoritate pe plan intern si international, care vine si da tonul – “oameni buni, la treaba!”.Bush shoe protest Desi lumea nu stie mare lucru despre el, este evident ca este foarte diferit de ce a fost W. Bush, pentru ca, probabil, mai prost nu se poate. Deasemenea, iata unul din putinele cazuri in care a fi de culoare e un avantaj, deoarece acest presedinte va fi cu siguranta abordat si tratat ca un altfel de lider, de tip nou, pe care il da America.

Nu sunt stressat de fenomenul crizei, dar am inceput sa o vad si eu prin contactele cu diverse firme cu care colaborez sau doar interactionez. Lucrurile parca stagneaza, si cu toate ca toti vor sa munceasca, nu e la ce – totul se recalculeaza si redimensioneaza in jos, magazinele incearca sa vanda orice, la preturi cat mai mici, doar doar cineva va cumpara. Totusi ce e mai ingrijorator, este efectul psihologic. Chiar daca nu esti constient de aceasta recesiune, faptul ca auzi in stanga si in dreapta, si uneori vezi cu ochii tai anumite lucruri (magazine goale, firme inchise, oameni disperati din cauza creditelor) iti coboara moralul si incepi sa faci criza vinovata de orice, chiar si de propria stare de spirit. “N-am chef de lucru, doar e criza”. De asta avem si noi nevoie de un Obama si de o alegere care sa ne faca sa credem din nou in sansa noastra, asa cum fac acum americanii.

Inchei cu un citat foarte actual din Karl Marx, parintele comunismului:

“Detinatorii de capital vor incuraja clasa muncitoare sa cumpere din ce in ce mai multe bunuri scumpe, case si tehnologii, impingand-o sa ia din ce in ce mai multe credite scumpe, pana cand datoriile lor vor deveni insuportabile. Datoriile neplatite vor duce la falimentele bancilor, care vor fi nationalizate, iar statul va trebui sa o ia eventual pe calea care duce la comunism.” (via Serban Huidu)

Ancorarea în mediocritate

C onfruntat de fani şi public după eliminarea prematură din Campionatul European, Piţurcă nu se gândeşte să renunţe la naţională. Deasemenea jucătorii şi diverse nume din fotbal îi iau apărarea. Mă rog, nu vreau să îl hulesc acum, dar echipa sa a avut o prestaţie lipsită de glorie pentru că n-am câştigat nici un meci, iar egalurile, chiar şi cu echipe mari, nu se pot considera victorii decât dacă ne-ar fi calificat în fazele superioare.

În România, conceptul de demisie de onoare continuă să fie ca un fenomen paranormal, de care crezi că există, auzi de la alţii, dar nu îl vezi niciodată. Continue reading

Concluzie alegeri locale

În sfârşit s-a încheiat tevatura electorală pe plan local, sau cel puţin în oraşul meu şi câteva altele. Mă aşteptam ca electoratul să fie şi mai pasiv decât s-a dovedit şi să sancţioneze prin indiferenţă absenteism lipsa de perspective şi interes faţă de cetăţean din partea unor edili. În schimb, în unele oraşe sau localităţi, lumea s-a mobilizat, iar unii candidaţi au ieşit învingători din primul tur cu procente record.

Deşi am fost la vot, m-am dus aproape în silă, şi numai pentru că este un drept pentru care s-a luptat murit în 1989 şi prin care putem îmbunătăţi lucrurile, sau măcar, să nu le lăsăm să se înrăutăţească. Am fost foarte indecis, şi am votat prin eliminare, adică m-am orientat după cei pe care nu i-aş vota, iar după acest “triaj”, am ales “răul cel mai mic” dintre cei rămaşi. Apoi am votat cu formaţiunea din care făcea parte cel ales peste tot, ca să nu fie balamuc în administraţie, pe modelul Bucuresti.

Eu sunt sceptic în legatură cu faptul că un singur om, chiar şi capabil (asta rămâne de văzut) poate schimba mult în oraşele româneşti, pentru că schimbările pe care ni le dorim necesită o mentalitate diferită din partea tuturor celor implicaţi în administraţie, nu numai primarul, mentalitate ce se întâlneşte cu greu la noi. Vedem în oraşele occidentale mentălităţi competitive, manageriale: transformarea oraşului într-o afacere turistică benefică pentru oraş şi cetăţeni, crearea unui brand al oraşului, axarea pe simboluri locale, preocuparea pentru mediu şi ecologic, şi cel mai important – satisfacţia cetăţeanului şi a străinului care trece prin oraş. Oare când vom vedea lucrurile astea şi la noi?

Dilema omeniei, partea I

Azi era o nouă aşa-zisă dilemă la Europa FM. Ce faci dacă vezi că un om se îneacă.

Georgeta din Bacău a cujetat îndelung şi a depus efortul pentru a scrie acest sms – trec mai departe şi încerc să nu mă uit pentru că nu vreau să ne înecăm amândoi.

Nu mai e pentru nimeni un secret că spiritul civic în România este inexistent, pentru că azi poţi fi furat, bătut şi chiar omorât în plină stradă, fără ca lumea să intervină într-un fel. Din păcate, hoţii şi nemernicii au realizat chestia asta şi nu mai au nici o jenă, tocmai pentru că există tot mai mulţi români ca Georgeta din Bacău.

Tineretul nostalgic comunist

Am constatat că, în mod suprinzător, azi există mulţi tineri care regretă într-un fel sau altul regimul comunist şi pe Nicolae Ceauşescu [link]. Foarte probabil aceştia nu au prins mare lucru din regimul trecut sau, daca l-au prins, n-au înţeles de ce a ieşit Timişoara în stradă în 1989.

[…] nici acum nu ne merge bine… dupa toate
evenimentele si dupa toate promisiunile… Ceausescu cel putin nu ne fura… totul erea al
statului… al lui…in schimb democratia .. nu a facut decat sa inmulteasca hotii in romania[…]

Îi înţeleg pe bătrânii nostalgici, pentru că mulţi s-au format şi identificat cu acel regim, iar acum e prea târziu şi prea greu ca să se adapteze vieţii tumultoase din sistemul economiei de piaţă. Dar nu îi înţeleg pe tineri, mai ales pe cei care vorbesc de ceva netrăit pe propria piele sau lucruri aflate de la bunici sau părinţi nostalgici şi confuzi politic.

Pentru mine, epoca Ceauşescu este un subiect foarte clar definit, iar concluziile le-am tras în timp şi nu după nişte bere ieftină într-un moment de frustrare. Cred că e foarte grav dacă populaţia tânără regretă dictatura pe motiv că “atunci era mai bine şi era ordine, nu ca acuma” – probabil cel mai uzitat discurs. Continue reading