Vâzând ce enormități se difuzau la televizor despre manifestația de 1 decembrie din Piața Operei, m-am hotărât să merg și eu în piață ca să văd ce se întâmplă. Nu m-a scos PDL-ul din casă, nu mi-a dat bani și nu m-a rugat nimeni, ci pur și simplu am suprapus curiozitatea cu dorința de a ieși din casă de ziua națională. Până la urmă ziua națională nu este o altă duminică leneșă.
Când am ajuns eu, simpatizanții PSD plecaseră, și pe jos erau mai multe afișe roșii rupte, cât și bucăți dintr-un afiș anti-PSD. Eu n-am văzut nici urmă de violență cum s-a spus, în schimb m-a impresionat virulența și indignarea oamenilor. Am vorbit cu tot felul de oameni și mulți participaseră la revoluție în 1989, alții veniseră pur și simplu din revolta față de manipularea de la televizor. Nu a fost o manifestare pro-Băsescu, ci una de protest față de deturnarea zilei naționale și batjocorirea Pieței Operei prin încercarea liderilor “alianței anti” de a folosi simbolurile sacre ale Timișoarei pentru campania lor electorală. Pactul pentru Timișoara încheiat de primarul țărănist cu “alianța roșie” și tupeul cu care au acoperit celebrul balcon al Operei cu bannerul lor electoral, i-a jignit profund pe timișoreni, mai ales pe revoluționari dar și pe timișorenii care țin la tradiția orașului lor.
O doamnă de vârsta a treia explica indignată, gesticulând frenetic cu mâinile: eu am venit să-l huidui pe trădătorul de Ciuhandu, nu mă interesează ceilalți doi păcălici. Un alt revoluționar arăta spre locul unde stătea la revoluție și unde a semnat Proclamația. Eram aici la revoluție și din acest balcon s-a strigat jos comunismul… Nu le e rușine comuniștilor lui Iliescu să vină aici? Iar acest primar s-a descalificat total în fața mea, spunea profund dezamăgit veteranul. Pe mulți i-a prins nostalgia amintirilor de la revoluție și am surprins multe grupuri povestindu-și unde erau în piață în acele zile și eventual, pe cine pierduseră sau alte întâmplări tragice peste care se așterne uitarea.
Se strigă “jos comunismul“, “rușine, rușine, rușine să vă fie“. Sunt mulți care fac poze și filmează cu ce apucă. Un bătrân scandează “păcat, păcat, de sângele vărsat“. Am un flash-back. Parcă sunt la revoluție, când aveam 10 ani și mă plimbam cu părinții prin piața răvășită de evenimentele de atunci, îmbrățișându-ne euforici cu necunoscuți care strigau victorie și libertate. Unii sunt tot aceeași oameni și asta mă emoționează. Fiecare cameră de filmat a unei televiziuni este un fel de paratrăznet al nemulțumirii și scandările se intensifică de fiecare dată. Echipele Realitatea TV și Antena 3 sunt huiduite îndelung, dar lumea nu se oprește din a scanda:”Geoană nu uita, Timișoara nu te vrea” și în final se scandează la unison “azi în Timișoara, mâine în toată țara“. Oamenii nu mai pot fi prostiți. Un domn îi explică altuia la ce se uită: “la B1 dom’ne, și la OTv, atât mai avem, restul e o mizerie“.
Eu nu știu în ce oraș din România mai este o astfel de solidaritate și atitudine față de simbolurile orașului. Din ce am văzut la tv, sunt oameni care nu pot înțelege că există orașe cu simboluri și oameni care țin la orașul lor. Timișoara este un astfel de oraș. Timișorenii au făcut o legătură de sânge cu orașul lor după ce le-au murit prieteni, familie sau copii pentru libertate, și după ce au cucerit libertatea într-o perioadă în care în România încă nu mișca nimeni. De asta nu e nevoie nici de bani, nici de invitații speciale pentru ca oamenii să iasă din casă și să-și apere simbolurile orașului lor. Piața Operei nu e orice simbol, e un loc sfințit cu sânge la revoluție, asta nu înțeleg cei care încearcă să denigreze Timișoara la televizor pentru campania lor electorală mizerabilă.
Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult a fost momentul în care s-a scandat “azi în Timișoara, mâine în toată țara“. Atunci am știut că din acel moment lucrurile nu se vor opri în Piața Operei. Sunt convins că înainte de a mă duce în piață mulți m-ar fi catalogat drept idealist, naiv, manipulat sau mai știu eu ce, dar defapt tocmai manipularea conform căreia timișorenii sunt niște huligani m-a scos din casă. M-a revoltat pur și simplu. Dovada că nu m-am dus degeaba, și că românii nu s-au blazat de tot, e că manifestarea spontană de la Timișoara a creat un val de manifestări similare și în restul țării. De asta sunt mândru că sunt timișorean. Că Timișoara are calitatea de a fi un reper atunci când trebuie și că cetățenii ei încă mai au ceva sfânt, spre deosebire de alții care s-au vândut demult.
