Castane prăjite

Dacă e toamnă, înseamnă că undeva, la cineva, în piaţă, la festivaluri sau în magazin, găsesc castane comestibile (Castanea sativa). Castanele prăjite sunt ceva ce eu mânânc cu mare plăcere, aşa cum scriam acum un an, în “Plăcerile toamnei“. Din păcate anul acesta am luat o mare ţeapă la Festivalul Vinului, cumpărând de la o ţărancă nişte castane mici şi stricate cu 3 lei 100 de grame. Din 200 de grame cred că numai 3 castane au fost bune…
Am observat că foarte multă lume nu ştie să facă sau nu ştie cât de bune sunt castanele prăjite — aud mereu de pireu şi castane fierte — aşa că am să vă prezint într-un scurt ghid ilustrat, din păcate fără miros, cum să prăjeşti nişte castane.
Castanele prăjite sunt şi mai bune dacă ţi le faci tu, pentru că farmecul e să simţi acel miros inconfundabil şi să îţi faci poftă în timp ce îţi frigi degetele, întocându-le pe foc.

Am cumpărat de la Discount Market (Auchan, Iulius Mall Timişoara) 1kg de castane de calitate, cu 8,90 lei / kg. Castanele trebuie prăjite la foc direct, pe o plită cu găuri, ca în imagine. Înainte de a le pune pe plită trebuie crestate cu vârful unui cuţit, pentru ca să nu explodeze pe plită ca un ou la microunde.

Se ţin pe foc cam 4-5 minute (depinde de intensitatea focului) până se înegreşte coaja, după care se întorc pe partea cealaltă (ideal ar fi să fie rotite permanent). După ce s-au prăjit, se învelesc într-un prosop ud şi se ţin acolo câteva minute, altfel vor fi greu de decojit. Dacă s-au prăjit suficient, coaja va fi un pic mai tare, dar miezul trebuie să fie moale, cam de consistenţa unui cartof copt. Se consumă calde, pentru că odată reci devin tari şi se decojesc greu. Merg cu bere sau cu vin, eu am ales berea.

Castane la prăjit Castane prăjite pe plită Castane prăjite curăţate

Poftă buna! 😛

Cum sa iti protejezi imaginile cu watermark

alamoon watermark logoLa inceputurile activitatii mele ca blogher, nu constientizam cat de important este sa iti protejezi continutul original de diversi “amabili” care iti “imprumuta” pozele sau chiar articolele pentru scopurile lor diverse. La ceva timp dupa ce incepusem sa colaborez cu igu la proiectul “latrecut“, am avut surpriza ca intr-o zi sa primesc pe mail, un forward cu propriile-mi imagini postate pe latrecut, amestecate cu altele ale altor colaboratori. Atunci mi-am dat seama ca altii se folosesc de imaginile mele fara voia mea si fara a-mi da credit. Evident, m-a deranjat chestia asta, si am inceput sa punem un watermark pe toate pozele, adica un text suprapus care sa indice autorul sau sursa pozelor.

Exista o multime de metode pentru a proteja pozele prin watermark, dar majoritatea sunt complicate si majoritatea programelor care te ajuta sa faci asta, nu sunt gratuite si pot fi anevoioase. Nu am sa va spun cum sa faceti asta in Photoshop sau alt program piratat haiduceste, atat timp cate exista si alte variante destul de comode si eficiente.

Eu am gasit un program simplu si mai ales gratuit care aplica un text watermark foarte simplu, chiar si unei liste de poze. Programul se numeste Alamoon Watermark si il puteti descarca de pe saitul Alamoon. Versiunea gratuita are o mica limitare, si aceea ca ingreuneaza aplicarea protectiei la o lista de poze, dar se poate face fara prea multe complicatii. Pentru o aplicatie gratuita, este un program foarte bun!

flori de primavara

Cum să faci o busolă

Iată un experiment amuzant: se ia o frunză, un pahar cu apă, (se poate încerca și într-o baltă) și niște pilitură de fier. Se presară pilitura de fier pe mijlocul frunzei, și se așează ușor pe luciul apei, după care se poate observa cum frunza se aliniază după linia nord-sud. 🙂

o frunzapilitura de fier

busola din fruza

Lively – cea mai revoluţionară chestie de la Google

Tocmai am testat un pic noul mod de chat imaginat de Google – Lively. Ştiţi avatarele acelea de la Yahoo, pe care le poţi îmbrăca şi cosmetiza într-o locaţie precum camera, birou, plajă şamd? Ei bine, cum ar fi ca în loc să te limitezi doar la a-ţi face un astfel de avatar, să îl foloseşti efectiv pentru chat, într-o cameră tridimensională după plac, în care să discuţi cu avatarele altor prieteni? Google a făcut acest pas prin lively, iar mie mi se pare ceva mult mai tare decât fenomenul twitter, pentru că posibilităţile acestei idei sunt extraordinar de ample. Deja am văzut o firmă din România care şi-a recreat propriul birou în care poţi intra şi purta discuţii. Mă rog, deocamdată e greu să găsesc utilitatea imediată, dar sunt convins că în foarte scurt timp vor apărea tot felul de spaţii de discuţii inedite. Un fel de Sims real sau Second Life.

Me in a Lively room

Din păcate mi s-a părut că necesită prea multe resurse. Pe un Pentium Celeron, se mişcă totul în reluare, dar calculatoarele performante sunt tot mai accesibile azi, aşa că asta e o problemă minoră. Totuşi, instalarea este foarte simplă şi totul se petrece în browser. Nici măcar nu a trebuit să repornesc Firefox.

Aştept să văd bloguri cu camere (poţi face embed la camera ta pe blog) şi manifestări online. Cred că o să mă pun să îmi fac şi eu o cameră când voi avea vreme. Am văzut nişte camere, sau mai bine zis spaţii de discuţii, foarte haioase, ca un parc de distracţii, în care puteai interacţiona cu anumite obiecte, totuşi cam limitat deocamdată. Varietatea este foarte mare şi sunt curios când vor apărea primele spaţii World of Warcraft pentru Lively.

Utile – luna mai

Pic Lens

piclens – poate cel mai revoluţionar addon pentru firefox (în imagine), transformă căutarea de imagini pe google sau o pagină de flickr într-o adevărată expoziţie virtuală 3D. Saitul oficial oferă suport şi pentru celelalte navigatoare, precum Internet Explorer şi Safari

zamzar.com – conversii online gratuite pentru fişiere de diferite tipuri – suportă multe formate şi conversii, de la uzualul doc – pdf şi aac -mp3, la conversii audio-video.

glarysoft.com – utilitare foarte bune tip startup applications management, uninstaller, registry tweak & repair, pentru cine are probleme cu windows (pornire greoaie, aplicaţii care nu se dezinstalează corect şi alte programe rebele care pornesc de capul lor odată cu sistemul)