Ziua nationala a iahniei

1 decembrie ar trebui sa fie o zi de bucurie, pe langa faptul ca cei cu locuri de munca normale au o zi libera. Ziua nationala trebuie sa aibe ceva aparte si sa simti ca e o festivitate cu un prilej solemn – pana la urma e ziua tarii, nu a presedintelui. Doar ca la romani, nationalismul s-a confundat mult timp, si in mod intentionat (pentru binele anumitor partide) cu patriotismul. De asta, s-a dat tricolorul pe iahnie de fasole.

Ce nu-mi place mie la 1 decembrie, sunt pomenile cu fasole si tuica, la care se ingramadesc in general saracii si pomanagii. Din gloata care se aduna la fasole, pun pariu ca niciunuia nu ii pasa de ziua nationala sau de alte valori nationale. Ce se da e important. Si in general, la asta se rezuma ziua noastra nationala. La o pomana trista, cu oameni tristi si blazati, care se bucura si ei ajutati de o tuica si o fasole de la cazan. Apoi, nu-mi place ca nu vad steaguri peste tot. Pe unde am fost in Europa, am vazut drapelul national, cel european si cel al provinciei sau tinutului in care ma aflam. La noi nici de ziua nationala nu se arboreaza drapelul, cu mici exceptii, una fiind eu, care am un tricolor imens ramas de la revolutie, pe care il atarn de balcon. Mie nu mi se pare ceva exagerat sau nationalist, ci firesc.

In rest, ziua nationala e aproape mereu gri, impersonala, demagogica si cu miros de iahnie de fasole. Bine ca am putut dormi mai mult 🙂

Impresii din concediu – cu trenul în România

Încep o mică serie de posturi despre impresiile mele din concediu. Încep cu începutul, Timișoara-Arad 🙂

În România lucurile sunt parcă înadins confuze de parcă nimeni nu trebuie să știe prea multe, și de asta este nevoie de 2-3 oameni pentru ca să găsești un loc anume într-un oraș sau într-o instituție. Exemplu: gară, peronul 1B. Nu există nici un indicator, pentru că, probabil, trebuie să fi un inițiat pentru a te descurca. Întreb 3 persoane și aflu 3 direcții diferite. Lumea e tâmpită de la căldură sau doar tâmpită.. Găsesc trenul orientându-mă după fler și urmărind șirul de oameni ce aleargă cu bagajele după ei către un tren ruginit, oprit lângă niște bolovani care probabil acum 20 de ani formau peronul 1B. Continue reading

Despre idealişti, idealuri şi principii

Există mai multe sensuri ale cuvântului idealist. Unul este “a fi lipsit de simţul realităţii, de spirit practic”, conform DEX. Oamenii fac adesea confuzia între idealist şi omul cu idealuri. A avea idealuri este un lucru bun. Idealurile îţi dau o continuitate în viaţă, o identitate proprie – lumea ştie ce vrei şi la ce să se aştepte de la tine. Aici includ şi familia, pentru că e bine ca părinţii să se împace de la un moment dat cu viitorul pe care ţi-l alegi. Cred că e o mare problemă dacă în liceu nu ştii deja ce vrei să faci în viaţă, dacă nu ai nici un ideal şi singura preocupare e ca să prinzi un job bine plătit, fără ca tu să ai vreo direcţie. Revin la ce scriam într-un post anterior — a face ceea ce îţi place pentru un profit trebuie să fie unul din idealurile în viaţă. În occident copiii sunt educaţi în sensul de a-şi descoperi talentele de cât mai devreme, după care îndrumaţi şi încurajaţi în direcţia respectivă.

La noi încă mai există mentalitatea conform căreia idealurile sunt ceva învechit sau demodat, că trebuie trăit numai în prezent, pentru profitul imediat şi că trebuie să ne adaptăm situaţiilor prin compromisuri, renunţînd la orice prejudecată (demodată) pentru a rămâne pe poziţie la firmă sau chiar şi la şcoală (de exemplu, dacă toţi fură copiază, eu de ce să nu fur copiez). Continue reading

Dezamăgire

De curand mama mea s-a intors dintr-un concediu in Europa, aducandu-mi o multime de poze si suveniruri. Uitandu-ma la poze, singura mea consolare este ca noi in Romania avem un relief mult mai frumos decat majoritatea tarilor europene, dar din pacate tara noastra e frumoasa doar din avion, pentru ca daca te apropii de o zona populata, deja se vede “dezastrul”. Sigur, nu ne vom putea compara niciodata orasele cu cele ale Spaniei, Italiei sau Frantei, dar un lucru cu care nu ma impac este lipsa curateniei la noi, si dezinteresul pentru frumos si curat.

Este un “mit confirmat” faptul ca in tarile vestice nu este praf pe strada. Am constatat si eu acest “miracol” cand am fost in Germania. Pentru mine este de neinteles cum reusesc ei, si cum la noi totul este inecat in praf si mizerie. Toata lumea face mizerie, dar cred ca in strainatate este o preocupare mai intensa pe a strange mizeria cat mai repede si a penaliza pe cei care murdaresc. Ei au mai multe spatii verzi si mai inteligent amplasate, care absorb praful. Eu tot m-am intrebat de ce la noi turismul nu se dezvolta, pentru ca economia noastra este foarte slaba, si cu toate astea putem fi o tara prospera precum Grecia care nu are nu stiu ce industrie, dar traieste din turism. Romania are ce oferi, dar probabil nu si romanii 🙂 Cred ca este al treilea an in care se reia sectiunea de stiri zilnice in care se arata dezastrul de la litoralul romanesc. Nu vad sa se schimbe ceva. Nu mai stiu pe nimeni din Timisoara care sa mearga la noi la mare. Toti merg fie in Grecia fie la munte sau pe alt litoral strain, unde iesi mai ieftin sau pentru 100 de euro in plus vezi niste lucruri si esti tratat onest si cu profesionalism. Cunosc si pensionari care aleg sa plece in Grecia, in locul mizerabilului nostru litoral.

De ce nu am voie să pozez?

Cine nu s-a întâlnit în România cu o formă de paranoia pe care eu o numesc fotofobie pozofobie (!?), sau felul agresiv în care ești avertizat că nu ai voie să faci poze în diverse locuri publice? Bănuiesc că puțini, pentru că atât eu cât și prieteni sau cunoscuți de ai mei s-au trezit în neplăcuta situație de a fi somați cu confiscarea aparatului de niște specimene de gorile albastre care se ocupă de security în locuri publice.

De ce nu am voie să fac poze în Mall și în magazin? Continue reading